Tu să mă ierți c-am ridicat privirea spre ochii tăi,și-am cutezat să-i sper, Mi-am risipit feeric amăgirea dar n-am uitat că n-am nimic să-ți cer
Tu să mă ierți că-n geana-ți inelată mi-am prins prea simpli ochi,și m-am mințit, Am vrut să-ți iau din dragostea nedată dar n-am uitat că nu ți-ai fi dorit.
Tu să mă ierți că poate m-am ascuns în al tău gând,că într-un răsărit, Tăcând, mi-ai spus câte nu mi-ai fi spus, Vorbindu-mi ai ucis ce-ar fi trăit.
Tu să mă ierți că poate niciodată de adevăr n-am vrut să ocolesc Această nebunie, ce-o știe lumea toată, şi-n care te complac atâta de grotesc.
Tu să mă ierți de firea mea banală că-n lipsă mea, alături te-a păstrat, Și că în cinstea ta torn viaţa în cerneală, că-n mine-ncepe ce s-a terminat.
Tu să mă ierți de...Dumnezeu mai știe Ce am făcut sau ce o să scornesc , Dar să-ți rezervi, ceva anume, ție.... Iertarea că mai pot să te iubesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu