･✿.｡.ÎN CINSTEA CELUI CARE IARTĂ ･✿.｡.

 

 

Tu să mă ierți c-am ridicat privirea
spre ochii tăi,și-am cutezat să-i sper,
Mi-am risipit feeric amăgirea
dar n-am uitat că n-am nimic să-ți cer

Tu să mă ierți că-n geana-ți inelată
mi-am prins prea simpli ochi,și m-am mințit,
Am vrut să-ți iau din dragostea nedată
dar n-am uitat că nu ți-ai fi dorit.

Tu să mă ierți că poate m-am ascuns
în al tău gând,că într-un răsărit,
Tăcând, mi-ai spus câte nu mi-ai fi spus,
Vorbindu-mi ai ucis ce-ar fi trăit.

Tu să mă ierți că poate niciodată
de adevăr n-am vrut să ocolesc
Această nebunie, ce-o știe lumea toată,
şi-n care te complac atâta de grotesc.

Tu să mă ierți de firea mea banală
că-n lipsă mea, alături te-a păstrat,
Și că în cinstea ta torn viaţa în cerneală,
că-n mine-ncepe ce s-a terminat.

Tu să mă ierți de...Dumnezeu mai știe
Ce am făcut sau ce o să scornesc ,
Dar să-ți rezervi, ceva anume, ție....
Iertarea că mai pot să te iubesc.

  Autor:Marioara Flaiş Hojbota.