E-atâta linişte în mine
Mă doare jalnic nepăsarea,
Celor ce spun că îmi vor bine
Şi-un dar frumos îmi fac :..... Uitarea!
Îmi plânge ochiul şi suspină
Iar cerul sufletului meu,
Vorbeşte-ncet : n-ai nicio vină!
Fii demnă! cum ai fost mereu.
Zadarnic strigi pe nu ştiu unde
Şi zgomote produci ades,
Ele răsar ca o lumină
Chiar dacă nu te-au înţeles.
Scrii iar de dor şi cu durere
Despre un zbucium fără rost,
Lumea-i o tristă adiere
Prin vieţi ce vor striga: am fost!
Doar timpul şi eternitatea
Mai par dispuse să asculte,
Romanţa ce-i întâietatea
Iubirilor demult pierdute.
Autor/Lusiana Drăguşin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu