Nici nu mai știu dacă erai frumoasă
Și nici în ce culori îți stă mai bine,
Știu doar că amintirea nu mă lasă
Și că mi-e imposibil fără tine.
Vizionez femei nenumărate,
Femei interesante mă mai sună,
Dar rece și străin mă simt de toate
Și nu mă văd cu ele împreună.
Nu pot nici să-mi explic întreaga dramă,
Care-a decurs din întâlnirea noastră,
Dar vechiul loc al dragostei mă cheamă
Și tu îmi faci cu mâna la fereastră.
Și cum să transformăm iubirea-n ură,
De ce nu noi , ci solii să lucreze,
Și să pătăm simțirea cea mai pură,
Punând incendiul tot în paranteze ?
N-aș vrea să te-ndârjesc sau să te sperii,
Nici să te fac să te-ndoiești de tine,
Dar eu te-am adorat fără criterii,
Este bolnav,al patimii depline.
De dragul tău , am fost cu lumea-n luptă,
Te-am apărat de bârfe și de crivăț,
Și după toată veghea ne-ntreruptă,
Cedez numai în lupta,împotriva-ți.
Și , totuși , tu ai fost cea mai frumoasă,
La mine-n brațe îți fusese bine,
Obsesia iubirii nu mă lasă
Si-mi este imposibil fără tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu