Absurdul ni se pare tot mai înălțător
Averea unei clipe ne-a rupt de realitate
Din mugurii de rouă doar lacrima ni-e parte.
În teatrul aceasta ieftin absurdul jubilează
Prostia și osânda sunt pe cărare, defilează
Un om se-nalță pe umerii acelui ponosit
Și cerul s-a întunecat și parcă ne-a osândit
În teatrul de păpuși fiecare cântă pe melodia lui
De cela care plânge nu îi mai pasă nimănui
Și ce dacă flori mult prea crude se ofilesc și mor
Cui îi mai pasă că-n jur se schimbă un decor?
Și ninge cu flori și petale din cerul înroșit
Iar fărădelegea și prostia parcă ne-au osândit
E scrisă cu litere de lege într-un caiet trufia
Pe file ale absurdului numai aceasta-i poezia.
Iar răutatea crește ca o cocă ce-i pusă la dospit
Paharul cu prea multă ură pe toți ne-a învrăjbit
Pesmet pentru colivă se cerne dintr-o sită ruginită
Iar visul vieții fericite e ascuns pe o cărare rătăcită.
Aleargă cai din herghelii sălbatici nechezând
Un copilaș este gonit în stradă cu mâna întinzând
În teatrul acesta de maimuțe nimeni nu l-a văzut
Pe doi arginți de ocară și sufletul ni l-am vândut.
Autor: Violeta Jumătate (Ionescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu