Departe sunt de tine și singur lângă foc,
Petrec în minte viața-mi lipsită de noroc,
Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit,
Că sunt bătrân ca iarna,că tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,
Redeșteptând în fața-mi trecutele nimicuri....
Cu degetele-i vântul lovește în fereștri,
Se toarce-n gându-mi firul duioaselor povești.
Ș-atuncea dinainte-mi prin ceață parcă treci,
Cu ochii mari în lacrimi,cu mâini subțiri și reci...
Cu brațele-amândouă de gâtul meu te-anini
Și parcă-ai vrea a-mi spui ceva....apoi suspini....
Eu strâng la piept averea-mi de-amor și frumuseți,
În săruturi unim noi sărmanele vieți.....
O ! glasul amintirii rămâne pururi mut,
Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut.
Să uit, cum dup-o clipă din brațele-mi te-ai smuls....
Voi bătrân și singur,vei fi murit demult !
MIHAI EMINESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu