CÂT DE FRUMOASĂ EȘTI !

Stai singură pe bancă, cu degetul la tâmplă –
În toamna desfrunzită, cât de frumoasă eşti!
Nu pari să iei în seamă tot ce în jur se-întâmplă –
Privirea ta-i desprinsă de cele pământești.

În părul tău se joacă zglobie adiere,
O frunză-ngălbenită ţi-adastă, delicat,
Pe-un umăr – ca o caldă şi fină mângâiere,
Apoi te părăseşte cu-n lung şi trist oftat.

Lumina, ca de miere, a toamnei, îţi atinge
Timid şi tandru sânii, în amurgu-abia încropit…
Un zâmbet dulce-ţi joacă pe buzele de sânge
Ce, umede şi calde, par gata de iubit.

În treacăt – trecătorii–ţi aruncă vagi ocheade
Şi tuturor le saltă, în piept, un scurt fior…
Deasupra ta, salcâmii, îşi spun că bine-ţi şade
Pierdută în visare, pierdută-n tainic dor.

…Stai singură pe bancă, cu degetul la tâmplă
Desprinsă eşti de lume, de cele pământeşti…
Nu iei nimic în seamă, din ce-împrejur se întâmplă –
Amurgul te îmbracă în straie-mpărăteşti…

  Autor/Boris Ioachim - Portret de fată