Stau să cadă fulgii, lin,
Peste satul meu bătrân...
Vreau să fiu copil, puţin -
Şi timid colind să-ngân.
Când miroase-a frig şi-a nea,
Iar din hornuri, fum se-nalţă,
În copilăria mea –
Vesel, viaţa-mi se descalţă.
Şi mă văd, copil, gustând
Primii fulgi – albe himere –
Ce cobor, parcă valsând,
Peste casele stinghere.
Aştept, candid, sub ninsori,
Fără somn, din nou să vină,
Ale iernii sărbători -
Cu beteală şi lumină.
...Tresărind, parcă plesnit
De o palmă nevăzută,
Îmi văd traiul irosit –
Toată viaţa mea pierdută
Pe-înfundatele poteci
Ale unei lumi, croită
Din trăiri palide, reci –
De speranţe dezgolită.
...Stau să cadă fulgii, lin,
Peste satul meu bătrân –
Vreau să fiu copil, puţin -
Şi colinde să îngân..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu