DE VORBĂ CU MINE

Tu însămi , însuți eu
- Când te văd , mă bucur nespus ;
 vreau să fug , un pic , de tine și de mine.
 - Cine ești ?
 Mi se pare că te cunosc de-o viață ;
 stau prost la capitolul încredere în oameni.
 Nu caut nimic.
 Nu vreau nimic.
 Sunt singură ;
 cea mai tristă ,
 ce mai ursuză ,
 ce mai confuză ,
 obtuză , mofluză ,
 cea mai pesimistă.
 Am renunțat la viață ;
 m-am retras.
 Puțini mă văd sau , poate , nimeni.
 Fir-ar să fie !
 Mă simt o epavă.
 Fug de oameni ;
 de orice confruntare cu ei.
 Nu vreau să-mi amintesc de mine.
 Trăiesc. Atât.

Ce-mi spui ?
 Să mă îndrăgostesc de mine ?
 Cum ?
 Nu știu.
Am văzut în tine.
 M-am apropiat.
 Am lăsat să mi te apropii.
 Sunt fire sălbatică.

Ceva , din mine ,
 te-ntreabă , nesigur :
 vrei să fim cei mai buni prieteni ?
- Da.

Autor/Cristian Țărlea