DE MULTE ORI TE-AȘTEPT TĂCUT

De multe ori te-aştept tăcut
Pe-o bancă rece de la stradă
Sunt tot mai trist, şi e târziu
Iar voalul nopţii stă să cadă

De undeva răsună-un cântec
Visări din cer mă înconjor
Aştept ca să răsară luna
Iar stelele să facă-amor

Lumina lunii nu-nţelege
De ce te-aştept şi tot oftez
E noapte, e târziu şi parcă
Am adormit... Şi te visez...

Prin vis, mă adâncesc mai tare
În jurul meu, năluci plutesc
Privesc cum dorm şi parcă-ascultă
Cum strig prin vis, cât te iubesc

Ce dragă-mi eşti !...Ce tristă-i luna !
Tresare tainic de te chem
Mi-e frig, iar banca-i tot mai rece
Dar să te pierd, mai mult mă tem

În visul meu, tu eşti o zână
Cu ochii calzi, lucind frenetic
Dansezi prin razele de lună
Ce saltă-n jurul meu, bezmetic

Apoi te-ntinzi să mă săruţi
Iar eu, ce tristă întâmplare !
Deşi te am, parcă-s năuc
Pierdut în dulcea-mi contemplare

Din cer, ce lună, ce lumină !
Sunt adormit ? nici nu mai ştiu !
De prin văzduh răsună-un cântec
Vibrând prin sufletu-mi pustiu

„Ah, draga mea”- şi ochii-mi tremur !
Dar tot ce strâng e-o simplă boare
De când sunt treaz ? Cine să ştie ?
Cât te iubesc, vei ştii tu oare ?...

   Autor / Cătinean Sandu