CHEMAREA VIEȚII

Cum desluşim chemarea vieţii,
Ne avântăm în ea orbeşte
Facem pe durii, pe isteţii,
Însă uităm cum se trăieşte.

Făptuitori la o idee,
Gata de drum la o zvâcnire,
Ne mulţumim doar cu crâmpeie
Din ce s-ar fi numit trăire.

Tot omul umărul îşi pune
Să facă, să se pricopsească
Şi după ce o să adune,
Să aibă tihna să trăiască.

Trăim pervers, trăim pragmatic,
Cu ţeluri mici la scară mare,
Totul e calcul matematic,
Încrâncenare şi sudoare.

Muncim, oftăm şi de la capăt!
Simţim că-n piept ne dor plămânii…
Ne dor cei dragi, aşa, în treacăt,
Când nu ne văd plângând stăpânii.

Trăim, iar asta-nseamnă trudă,
Cumplită resemnare-a minţii,
Mânaţi către porniri de Iudă
Ce nu şi-a dobândit arginţii.

Muncim pe bani, muncim cu sete,
Iar pofta, de-omenesc ne stoarce.
Anii nu pot să se repete
Nici viaţa nu se mai întoarce…

Auto /Balabasciu Casian.