Eşti femeia care mă înebuneşte,
Care-şi prinde noaptea stelele în păr,
Ce mă strânge-n braţe şi mă-ntinereşte,
Eşti acea femeie...după care mor.
Eşti femeia care dorurile-şi poartă,
Surâzând pe buze, dulci, de catifea
Şi-n magnifici sâni ce-nspre mine saltă,
Eşti acea femeie, ce va fi a mea.
Eşti femeia care sincer mă iubeşte,
Care poartă-n suflet lacrimi şi păcat
Şi-nspre dimineaţă, cald, mă-ncolăceşte,
Eşti acea femeie...ce m-a fermecat.
Eşti femeia care ştie ce-i amorul,
Ce deschide tainic porţile-nspre cer,
Luna scuturând-o, tandru cu piciorul,
Eşti acea femeie plină de mister.
Eşti femeia care sângele-mi stârneşte
Aruncând o vrajă peste trupul meu,
În vulcanul coapsei, veşnic mă-ncălzeşte,
Eşti acea femeie, proaspătă mereu.
Eşti femeia blândă şi-ntelegătoare,
Plină de credinţă şi respect tăcut,
Ce-a topit în mine, ultima-ntrebare,
Eşti acea femeie, ce-o aştept demult.
Eşti femeia care... florile sărută
Ce din ochi aruncă, flăcări de smarald,
Raza mea de soare în alai de nuntă,
Eşti acea femeie...pentru care ard.
Autor / Costy Triţă
superba poiezie...
RăspundețiȘtergere