RIDICĂ-TE FEMEIE

Să nu te-apleci chiar de te doare,
Si toţi din soartă au vrut sa-ţi ieie,
De te-au zdrobit din întâmplare
Nu plânge,Ridică-te de jos, Femeie!

Tu râuri ai facut din lacrimile tale
Si ai vegheat ca Domnul fiilor să deie.
Doar flori si înălţimi in a lor cale
De te-a durut, Ridica-te, Femeie!

Ai vrea să numeri trandafirii înroşiţi
Iar din petale să faci cărare către stele,
Atât cât anii nu-ţi sunt încă irosiţi,
De vrei ca să fii sus, Ridică-te, Femeie!

Vei aduna acum, scânteia unui foc nestins
Trecut, adio, prezentu-n loc să steie,
Iar ce-i frumos să fie-n veci de necuprins.
Să nu fii tristă, Ridică-te, că poti, Femeie!

Avem cu toţii un trecut, adesea, e frumos
Sau,poate credem în minuni sau, o ideie,
Stim că lumina vine doar de sus în jos,
Tu să priveşti mereu în sus, Ridică-te, Femeie!

A mai rămas postum doar un cuvant:
Trăieşte, şi-adună un buchet de orhideie,
Să-l pui lângă icoană să fie legământ,
Să nu-ţi mai laşi ochii în jos, Ridică-ţi-i, Femeie!

Să-ţi cuibăreşti curaju-n suflet, ca să steie,
Şi nu te apleca în veci. Ridica-te Acum, Femeie!

Autor/ Florentina Crăciun Fabyola