Ca ea nu-i alta mai frumoasă .
Mi-e dor, în fiecare zi .
De munți ,de mare,de câmpii .
Mi-e dor de casa de pe culme,
Ascunsă între păduri , de lume ,
De pita făcută-n cuptor,afară,
De tot , de mirosul acela de țară.
Doar amintiri mă poartă-n gând ,
P e patul florilor plecate-n vânt,
Când am să vin,potecile din sat,
Am să le bat , în lung și-n lat.
O țară am,îi spun acasă,
Unde aveam un colț de masă,
Naveam de toate,asta-i bună,
Eram săraci,dar împreună.
M-a dus,peste oceane,viața,
Unde nu-i rouă dimineața,
Nici ceața de pe dealul meu,
Unde fugeam de toate eu.
Mi-e dor de plaiul românesc,
De graiul neaoș ,strămoșesc,
De ochii mamei cu speranțe,
Mi-e dor să-l iau pe tata-n brațe.
Mai e puțin,emoții am,e drept ,
Îmi tremură și inima din piept,
Și mă imploră să o las afară,
Să verse și ea lacrimi pentru țară.
O țară am,frați,un întreg popor,
Îi plâng printre străini,de dor,
Prin ale mele vine am mândria,
Că sângele mi-e pur de România .
Autor / Mihăiță Macoveanu.
