TRIST , DAR ADEVĂRAT

1. 

    

   
   

   Nu învăţăm nimic, din nici o dramă
   Ne indignăm, aprindem lumînări
   Facem orice să fim băgaţi în seamă
   Toţi acuzăm şi punem întrebări.
   
   Epidemie grea, de neamuri proaste
   Ca drojdia pe fundul de pahar
   Ne bucurăm în taină de năpaste
   Ca la cutremur Domnii din Fanar.
   
   A mai căzut un avion? Ce bine!
   Prilej de certuri la televizor
   Iar defilează clovni şi paţachine
   Ţin predici, vai, unui întreg popor!
   
   Ni se deşartă tone de palavre
   În casele cu frigider pustiu
   Ne zgîrie pe creier nişte javre
   Chiar morţii îşi fac cruce în sicriu.
   
   Dar ce e oare ţara noastră dragă
   Decît un avion, căzut în munţi?
   Nu îi mai căutaţi cutia neagră –
   Au luat-o hoţii şi o vînd la nunţi.
   
   Nu e de vină, nimeni, niciodată
   Arareori, cîte-un Acar Păun.
   Batista pe ţambal s-a pus îndată
   Şi plîngem cu baloane de săpun.
   
   Avem un nou Drapel: e Muşamaua
   Ce-nlocuieşte steagul Tricolor.
   Ni s-a schimbat şi Imnul: e Maneaua
   Şi uite-aşa dispare un popor…
   
   Această ţară zilnic pică Bac-ul
   Harababură! Haos! Aaoleu!
   De-un sfert de veac dăm îndărăt ca racul
   Şi nu ne mai suportă Dumnezeu.
   
   Pe cei plătiţi să-şi facă datoria
   Îi doare-n cot, sînt nesimţiţi şi proşti
   Nu-i poţi schimba – îi apără Mafia
   După maşini şi vile-i recunoşti.
   
   Încrengături de rude şi amante
   Sufocă-ntregul Aparat de Stat
   Blindaţi cu grade şi hîrtii savante
   Toţi impostorii au un doctorat.
   
   La prima criză, au căzut grămadă
   Ca şobolanii fug, sînt panicaţi
   O fată degerată în zăpadă
   I-a ruşinat pe cei mai mari bărbaţi
   
   Azi, Dumnezeu le-a pus oglinda-n faţă
   Ei nu sînt nimeni, doar nişte yes-meni
   Acum se rupe pojghiţa de ghiaţă
   Ei au murit, de fapt, în Apuseni!
   
   ROMATSA, SMURDUL, STS şi ISU
   Ventuze de bani publici, scoşi din bir
   Ce faliment! Le-a înghiţit abisu’!
   S-au dus, în marş forţat, la cimitir!
   
   A trebuit să cadă o rugină
   În locul unde Horea a fost prins
   Şi-n putregaiul ăsta, o lumină
   Fulgerător, în ţară s-a aprins.
   
   Aceste 7 ore blestemate
   I-au deşteptat, în fine, pe români
   În gardă, toţi! Aşa nu se mai poate!
   La puşcărie cu aceşti păgîni!
   
   Demisia! Căraţi-vă, cu toţii!
   Demisia! Cît mai puteţi s-o daţi!
   Un simplu pădurar a dat cu hoţii
   De toţi pereţii Munţilor Carpaţi.
   
   Nişte netrebnici, puşi pe jaf şi chefuri
   Minţind că-s „frecventabili”, „democraţi”
   Ne-au amputat din pensii şi din lefuri
   Dar ei trăiau ca nişte îmbuibaţi.
   
   Teroarea nepăsării şi-a prostiei
   A luat sfîrşit, nu mai putem răbda.
   Începe primăvara României
   Şi-a răsărit, pe locul tragediei
   Un ghiocel, sub mantia de nea.
   
   Autor-CORNELIU VADIM TUDOR