Eram singur.Cineva de-afară
Mi-a bătut în uşă pe-nnoptat,
M-am săltat cu greu din aşternuturi,
Ca din morţi,atunci când eşti sculat.
- Hai,deschide ! mi-a strigat din stradă
Glasul său de aur şi de vis.
Bâjbâind cu cheile în mână,
Am împins zăvorul şi-am deschis.
O lumină-naltă,zâmbitoare,
A privit la chipul meu zbârcit,
Apoi lung la părul alb ca neaua,
De furtuna vieţii viscolit.
- Cine eşti ? Am întreba-o-n şoaptă,
- Ai ceva cu mine ? Vrei ceva ?
-Eu sunt Fericirea,mi-a spus dulce,
Şi-am ajuns acum la dumneata.
Am zâmbit privind-o cu tristeţe,
Am tras grabnic uşa şi-am plecat,
A bătut ea-n urmă şi mai tare,
Dar am fost şi eu neînduplecat.
Ce puteam să fac ? Venea zadarnic.
Troienit de vreme şi pustiu
Am trimis-o alături,la un tânăr,
Pentru mine prea venea târziu.
Autor/Virgil Carianopol
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu