SINGURĂTATEA OMULUI

Să-ţi faci puţini prieteni.Din tine nu ieşi.
Căci prea des falsitatea credinţa ne-o înfrânge.
Când ţi se-ntinde o mână,înainte de-a o strânge,
Gândeşte-te că poate te va lovi-ntr-o zi.

Să nu-ţi dezvălui taina din suflet celor răi.
Nădejdile ascunse să-ţi  stea de lumea toată,
În zâmbet să te ferici de toţi semenii tăi,
Nebunilor nu spune durerea niciodată.

O,tânăr fără prieteni mai vechi de două zile,
Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i festile !
Pumnul să-ţi ajungă şi zăvorât în tine,
Tăcut contempla jocul umanelor destine.

Pe cei curaţi la suflet şi luminaţi la minte
Neîncetat să-i cauţi .Şi fugi de tonţi şi răi,
Dacă-ţi va da otrava un înţelept ,s-o bei-
Şi-aruncă antidotul,un prost de ţi-l întinde.

Renume de-ai să capeţi ,hulit vei fi de vulg.
Dar dacă te vei ţine departe de mulţime,
Uneltitor te-or crede.Cum ,Doamne,să mă smulg
Să nu mă ştie nimeni şi să nu ştiu de nime ?

Mai toarnă-mi vinul roşu ca un obraz de fată .
Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare 
Căci ,în afara cupei,cel ce scrie azi aceste rânduri, nu mai are
Măcar un singur prieten cu inima curată.

Cel care are pâine de astăzi până mâine
Şi-un strop de apă rece în ciobul său frumos,
De ce ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos ?
De ce să fie sclavul unui egal cu sine ?

Când zarile din suflet ni-s singura avere,
Păstrează-le în taină,ascundele-n tăcere,
Atât timp cât ţi-s limpezi şi văz, şi-auz şi grai
Nici ochi şi nici ureche ,nici limbă să nu ai.

Nu ştie nimeni taina ascunsă Sus sau Jos,
Şi nici un ochi nu vede dincolo de cortină,
Străini suntem oriunde.Ni-i casa în ţărână.
Bea- şi termină-odată cu vorbe de prisos !

Târzii acum mi-s anii.Iubirea pentru tine
Mi-a pus în mână cupa cu degetele-i fine.
Tu mi-ai ucis căinţa şi mintea îngereşte.
Dar timpul, fără milă- şi roza desfrunzeşte...

Puţină apă şi puţină pâine
Şi ochii tăi în umbra parfumată,
N-a fost sultan mai fericit vreodată
Şi nici un cerşetor mai trist ca mine.

Atâta duioşie la început. De ce ?
Aâtea dulci alinturi şi-atâtea farmece
În ochi,în glas,în gesturi - apoi.De ce ? Şi acum
De ce sunt toate ură şi lacrimă şi fum ?

Bătrân sunt, dar iubirea m-a prins în capcană.
Acum buzele tale îmi sunt şi vin şi cană
Mi-ai umilit mândria şi biata raţiune
Mi-ai sfâşiat veştmântul cusut de-nţelepciune

Tu vezi doar aparenţe.Un val ascunde firea.
Tu ştii de mult aceasta.Dar inima,firava
Tot vrea să mai iubească.Căci ni s-a dat iubirea
Aşa cum unor plante le-a dat Dumnezeu otrava.
Autor-Omar Khayyam