Iți mulțumesc străine pentru dar,
N-am mai mâncat de mult o portocală
Că toată viața mea am fost zidar,
Am ridicat o casă dar astăzi este goală.
M-au părăsit pe rând soție și copii,
Iar pensia nu îmi ajunge să trăiesc.
Și-acum mă-ntreb la ce mi-or trebui
Atâtea camere în care să îmbtrânesc.
De-aș fi avut poate doar un bordei
Eu aș fi fost cu mult mai fericit,
Dacă în el aveam și eu copiii mei
Ca să mă plângă când aș fi murit.
M-am chinuit cu greu să le ridic
O casă mare ca să încapă și copiii lor,
Și iată astăzi nu mai am nimic
Ei au plecat să fie slugi în casele străinilor.
Îți mulțumesc străine pentru dar
Poate și tu ai înțeles la fel ca mine,
Că toată bogăția ți-e-n zadar
Dacă la bătrânețe n-ai copiii lângă tine.
Și știi că un părinte poate purta și zdrențe
În fața porții unei case mari, impunătoare
Plângând de dor el iți va spune cu tristețe :
- Fără copii această casă-i nefolositoare.
Autor/Necunoscut
