Povestea ce v-o spun acuma
Nu-ncepe cu a fost odată,
S-a întâmplat într-un spital
Cu doi bătrâni loviţi de soartă.
Salonul de un alb imaculat
Cu două paturi mici era dotat.
Unul la geam în care odihnea
Un trup firav şi blând cu ochi de catifea.
Altul lângă perete aşezat
C-un bătrânel tot ţintuit la pat.
Prieteni buni au devenit în suferinţa lor,
Căci nu aveau pe nimenea șă ceară ajutor.
Îşi depănau cu resemnare
Frânturi din amintiri pierdute,
Să-şi facă zilele frumoase
De a lor chinuri să mai uite.
Bătrânul de lângă perete
Deloc nu se putea mişca,
Întrebând des pe-al său tovarăş
Pe geam ce nou se mai zărea.
Iar el, amănunţit îi descria
Un parc cu tot ce-n jurul lui era,
Copii jucându-se la topogan,
Un lac cu nuferi albi de porţelan,
Bătrâni ce stau la umbra de castan,
Îndrăgostiti ce-şi fură săruturi pe maidan
Şi câte-n Cer şi stele-i povestea
Să uite boala grea ce-l măcina.
Imaginile ce le descria
De multe ori stârneau invidia
Pentru o zi şi-ar fi dorit măcar
Să fie el în patul plin de har.
Mult n-a trecut,dorinţa s-a-mplinit,
Al lui prieten bun s-a prăpădit....
Infirmiera atunci el a rugat
La geam să-l mute, în patul celuilalt.
S-a ridicat în capul oaselor
Vroind a admira a geamului decor,
Dar o mirare mută l-a uimit
Când nu văzu nimic decât un zid.
Strigă infirmiera buimăcit
Şi o-ntrebă stingher,nedumerit,
De ce al lui prieten altceva vedea
În loc de acel zid de la fereastra sa ?
- Cum dumneavoastră n-aţi ştiut
Că decedatul orb era ?
- El n-a văzut nici măcar zidul
Pe care îl vezi dumneata !!!
Apoi cu vocea stinsă
De lacrimi gâtuită,
A spus.
-Ţi-a-ncurajat viaţa chinuită !!!
Concluziile le trageţi singuri
Voi cititorii mei iubiţi ,
Atâta pot eu să vă spun
De invidie vă feriţi.
Să dai cu sufletul ce dai
Şi din ce ai,să îţi faci Rai !!!
Cu inima să dai de poţi
Şi Rai să-ţi faci din orice colţ !!!
Autor/ Necunoscut
