Nu mă cunoşti, n-ai dreptul să mă judeci!
N-am împărţit acelaşi drum la doi,
Nu am urcat desculţi acelaşi munte, E mare depărtarea între noi.
Nu-mi judeca greşelile făcute,
N-avem aceleaşi lecţii de-nvăţat,
N-ai cum să-mi vezi nici rănile din suflet
Nici demonii cu care m-am luptat.
Nu mă privi de parcă m-ai cunoaşte,
Pe chipul meu nu poţi citi nimic,
Închisă este poarta către mine
Iar ochiul ce-ţi arunci, atât de mic.
Mi-am înfruntat zi după zi destinul
Şi nu m-am plâns chiar dacă mi-a fost greu,
N-am judecat pe cel de lângă mine
Şi nu L-am mâniat pe Dumnezeu.
Am navigat pe mări învolburate
Când tu priveai adesea de la mal,
Nu judeca, de ştii că nu se poate
A pune între noi semnul =egal=!
Autor: Maria Marinescu
Nu am urcat desculţi acelaşi munte, E mare depărtarea între noi.
Nu-mi judeca greşelile făcute,
N-avem aceleaşi lecţii de-nvăţat,
N-ai cum să-mi vezi nici rănile din suflet
Nici demonii cu care m-am luptat.
Nu mă privi de parcă m-ai cunoaşte,
Pe chipul meu nu poţi citi nimic,
Închisă este poarta către mine
Iar ochiul ce-ţi arunci, atât de mic.
Mi-am înfruntat zi după zi destinul
Şi nu m-am plâns chiar dacă mi-a fost greu,
N-am judecat pe cel de lângă mine
Şi nu L-am mâniat pe Dumnezeu.
Am navigat pe mări învolburate
Când tu priveai adesea de la mal,
Nu judeca, de ştii că nu se poate
A pune între noi semnul =egal=!
Autor: Maria Marinescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu