DACĂ TU AI DISPĂREA
Dacă tu ai dispărea
Într-o noapte oarecare
Dulcea mea , amara mea
Aș pleca nebun pe mare.
Cu un sac întreg de lut
Și-o spinare de nuiele
Să te fac de la-nceput
Cu puterea mâinii mele.
Lucru lung și monoton
Să te îviez, femeie,
Eu, bolnav Hyperion
Hai și umblă,Galatee !
Dacă tu ai dispărea
Fi-țt-ar moartea numai viață
Dulcea mea ,amara mea
Aș pleca în țări de gheață.
Să te fac din țurțuri reci
Să te-mbrac în promoroacă
Și apoi să poți să pleci
Orișiunde o să-ți placă...
De-ai cădea într-adevăr
În momentul marii frângeri
Aș veni la tine-n cer
Să te recompun din îngeri.
Și pe urmă aș pleca
Umilit și iluzoriu
Unde este casa mea
O masardă-n purgatoriu,
Dacă tu ai dispărea
Și din râsu-mi și din plânsu-mi
Te-aș găsi în sinea mea
Te-aș zidi din mine însumi !
Autor / Adrian Păunescu
O ȚARĂ AM
Ca ea nu-i alta mai frumoasă .
Mi-e dor, în fiecare zi .
De munți ,de mare,de câmpii .
Mi-e dor de casa de pe culme,
Ascunsă între păduri , de lume ,
De pita făcută-n cuptor,afară,
De tot , de mirosul acela de țară.
Doar amintiri mă poartă-n gând ,
P e patul florilor plecate-n vânt,
Când am să vin,potecile din sat,
Am să le bat , în lung și-n lat.
O țară am,îi spun acasă,
Unde aveam un colț de masă,
Naveam de toate,asta-i bună,
Eram săraci,dar împreună.
M-a dus,peste oceane,viața,
Unde nu-i rouă dimineața,
Nici ceața de pe dealul meu,
Unde fugeam de toate eu.
Mi-e dor de plaiul românesc,
De graiul neaoș ,strămoșesc,
De ochii mamei cu speranțe,
Mi-e dor să-l iau pe tata-n brațe.
Mai e puțin,emoții am,e drept ,
Îmi tremură și inima din piept,
Și mă imploră să o las afară,
Să verse și ea lacrimi pentru țară.
O țară am,frați,un întreg popor,
Îi plâng printre străini,de dor,
Prin ale mele vine am mândria,
Că sângele mi-e pur de România .
Autor / Mihăiță Macoveanu.
SIMT CĂ NUMAI AM PUTERE
Simt că nu mai am putere
lacrimile imi curg lanț
mă hrănesc doar cu durere
făr' să cheltui nici un sfanț .
lacrimile imi curg lanț
mă hrănesc doar cu durere
făr' să cheltui nici un sfanț .
Singură mă simt de lume
visele -au zburat din cuiburi
să mă duc, dar unde anume ?
stau si plâng uitată-n stihuri .
În căsuța noastră mică
plânge dorul și-n mușcate
...le pun apă din ulcică ,
(însă )ele stau mereu 'plecate .
Cum pot banii să despartă
suflete ce se iubesc ?
disperată bat la poarta
Domnului , meu nelumesc ,
ca să mi te-aducă acasă
să mă scoată din ast' chin ,
..că-i amară orice masă
...apa vie-i doar venin ...
simt că nu mai am putere
lacrimile imi curg lanț
mă hrănesc doar cu durere
nu-mi mai trebui' nici un sfanț .
Autor/Ingrid Jenifer
visele -au zburat din cuiburi
să mă duc, dar unde anume ?
stau si plâng uitată-n stihuri .
În căsuța noastră mică
plânge dorul și-n mușcate
...le pun apă din ulcică ,
(însă )ele stau mereu 'plecate .
Cum pot banii să despartă
suflete ce se iubesc ?
disperată bat la poarta
Domnului , meu nelumesc ,
ca să mi te-aducă acasă
să mă scoată din ast' chin ,
..că-i amară orice masă
...apa vie-i doar venin ...
simt că nu mai am putere
lacrimile imi curg lanț
mă hrănesc doar cu durere
nu-mi mai trebui' nici un sfanț .
Autor/Ingrid Jenifer
NUMAI NOAPTEA
Numai noaptea vino, când tăcerea
Se lovește tainic de ferești,
Când mă-nchid ursuz în încăperea
Unde stau și-aștept să te ivești.
Ca un fur ce vrea să-mi intre-n casă,
Dar s-a prins în curte, printre vreji,
Numai noaptea vino, când se lasă
O perdea de plumb pe ochii treji.
Fluturând în urma ta eșarfe
Negurile toate de pe lac,
Fă să înceteze-aceste harfe
Care ziua-ntreagă nu mai tac!
Și la umbra lunii blestemată
Te apropie-ncet, prin pragu-nchis,
Ca să fii și mai neașteptată
Decât ai fi fost, venind prin vis.
Nu-s frumoase zilele, nici calme,
Cât aceste nopți ce mă-mpietresc.
Dacă vii, bătând ușor din palme,
Numai noaptea vino, când primesc!
Numai noaptea, când e lună plină
Și pe stanca neagră, lângă-un trunchi,
Presimțindu-și pântecul, virgina,
Căprioare cad în genunchi,
Când se umple cerul cu șoapte
Pline de mister și prevestiri,
Numai noaptea vino, când e noapte,
Și Sibiul tot, un cimitir.
Vino-ncet, ca ora ce-mi aduce
Sărutarea nopții pe obraz.
Locuiesc la ultima răscruce!
Cheia-i lângă poarta pe zăplaz!
Se lovește tainic de ferești,
Când mă-nchid ursuz în încăperea
Unde stau și-aștept să te ivești.
Ca un fur ce vrea să-mi intre-n casă,
Dar s-a prins în curte, printre vreji,
Numai noaptea vino, când se lasă
O perdea de plumb pe ochii treji.
Fluturând în urma ta eșarfe
Negurile toate de pe lac,
Fă să înceteze-aceste harfe
Care ziua-ntreagă nu mai tac!
Și la umbra lunii blestemată
Te apropie-ncet, prin pragu-nchis,
Ca să fii și mai neașteptată
Decât ai fi fost, venind prin vis.
Nu-s frumoase zilele, nici calme,
Cât aceste nopți ce mă-mpietresc.
Dacă vii, bătând ușor din palme,
Numai noaptea vino, când primesc!
Numai noaptea, când e lună plină
Și pe stanca neagră, lângă-un trunchi,
Presimțindu-și pântecul, virgina,
Căprioare cad în genunchi,
Când se umple cerul cu șoapte
Pline de mister și prevestiri,
Numai noaptea vino, când e noapte,
Și Sibiul tot, un cimitir.
Vino-ncet, ca ora ce-mi aduce
Sărutarea nopții pe obraz.
Locuiesc la ultima răscruce!
Cheia-i lângă poarta pe zăplaz!
Autor/Radu Stanca
O ȚARĂ DE NEBUNI
Neghiobilor ,ne amăgiți întruna....
O droaie de inculți și de bolnavi.
Ne-ați dat cu bodaproste sărut-mâna,
Născuților din noi,nume de slavi
Voi , ce priviți cu-atâta nepăsare ,
Din tronuri împletite din minciuni
Voi , ne tratați cu ură și trădare,
De am ajuns ,o țară de nebuni !
O țară, fără urmă de pământ,
De nu-și încap în piele, derbedeii,
O țară sfântă,fără nici un sfânt,
Mai lăudat,precum sunt fariseii.
Și moartea-i minunată ,interlopi,
Cum v-a cuprins pe toți , nemernicia !
Și moartea și groparii,sapă gropi...
Să umple de morminte România !
Bandiți, cu state vechi, acolo-n ceruri !
Vă lăfăiți, cât mai aveți un vad !
Bandiți , cu chipuri de atâtea feluri,
Aveți o rezervare către iad !
Pedeapsa vi se coace și e cruntă,
Și pe măsura celor ce-ați făcut...
Pedeapsa e prea bună și măruntă,
Pentru aceea , mulți , ce ați tăcut !
Un ștreang,din ăla tare, să vă țină,
Vă dăruim, la zi aniversară,
Biletul de adio ,fără vină,
Și țara,iar să se numească țară.
Autor/Mihăiță Macoveanu
O droaie de inculți și de bolnavi.
Ne-ați dat cu bodaproste sărut-mâna,
Născuților din noi,nume de slavi
Voi , ce priviți cu-atâta nepăsare ,
Din tronuri împletite din minciuni
Voi , ne tratați cu ură și trădare,
De am ajuns ,o țară de nebuni !
O țară, fără urmă de pământ,
De nu-și încap în piele, derbedeii,
O țară sfântă,fără nici un sfânt,
Mai lăudat,precum sunt fariseii.
Și moartea-i minunată ,interlopi,
Cum v-a cuprins pe toți , nemernicia !
Și moartea și groparii,sapă gropi...
Să umple de morminte România !
Bandiți, cu state vechi, acolo-n ceruri !
Vă lăfăiți, cât mai aveți un vad !
Bandiți , cu chipuri de atâtea feluri,
Aveți o rezervare către iad !
Pedeapsa vi se coace și e cruntă,
Și pe măsura celor ce-ați făcut...
Pedeapsa e prea bună și măruntă,
Pentru aceea , mulți , ce ați tăcut !
Un ștreang,din ăla tare, să vă țină,
Vă dăruim, la zi aniversară,
Biletul de adio ,fără vină,
Și țara,iar să se numească țară.
Autor/Mihăiță Macoveanu
SFÂNTA LAȘITATE ROMÂNEASCĂ
Nu mai pot valorile să crească,
Stăm de-un veac cu mâinile în șolduri-
Sfântă lașitate românească !
Și de-atâta chin și de durere,
Nu mai pot nici mamele să nască,
Nu primim nimic,dar ni se cere-
Sfântă lașitate românească !
Trădători cu sufletul de slugă,
Ce-au ajuns la viața boierească ,
Au venit la sânul tău să sugă-
Sfântă lașitate românească !
Bietul nostru neam e plin de ură,
El , ce știe-atâta să iubească ,
Nu mai știe omul câte-ndură-
Sfântă lașitate românească !
Din cuprinsul sfintei noastre țări
Rup vecinii cu măsea frățească
Și ne-așteaptă noi amenințări-
Sfântă lașitate românească !
De-ar veni și-aici un pic de bine,
Dictaturi să nu ne mai umbrească,
Poate-atuncea vom scăpa de tine-
Sfântă lașitate românească !
Autor necunoscut.
ȘI TOTUȘI EXISTĂ IUBIRE
Și totuși există blestem
Dau lumii,dau lumii de știre
Iubesc ,amcuraj și mă tem.
Și totuși e stare de veghe
Și totuși murim repetat
Și totuși mai cred în pereche
Și totuși ceva sa-ntâmplat.
Pretenții nici n-am de la lume
Un pat , întuneric și tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.
Motoarele lumii sunt stinse
Rețele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezește-le tu c-un sărut.
Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scriși în numele meu.
Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminoși
Se ceartă-ntre ele biserici
Facându-și același reproș
Și tu și iubirea există
Și moartea există în ea
Îmi place mai mult când ești tristă
Trstețea,de fapt e a ta.
Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu ești în puterile mele,
Deși închiziții te cer.
Ce spun se aude aiurea
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăvăl peste tine pădurea ..
Adio ,adică rămâi .
Și totuși există iubie
Și totuși există blestem
Dau lumii,dau lumii de știre
Iubesc, am curaj și mă tem.
Totuși , iubirea/ADRIAN PĂUNESCU
Abonați-vă la:
Postări (Atom)