RIDICĂ-TE FEMEIE

Să nu te-apleci chiar de te doare,
Si toţi din soartă au vrut sa-ţi ieie,
De te-au zdrobit din întâmplare
Nu plânge,Ridică-te de jos, Femeie!

Tu râuri ai facut din lacrimile tale
Si ai vegheat ca Domnul fiilor să deie.
Doar flori si înălţimi in a lor cale
De te-a durut, Ridica-te, Femeie!

Ai vrea să numeri trandafirii înroşiţi
Iar din petale să faci cărare către stele,
Atât cât anii nu-ţi sunt încă irosiţi,
De vrei ca să fii sus, Ridică-te, Femeie!

Vei aduna acum, scânteia unui foc nestins
Trecut, adio, prezentu-n loc să steie,
Iar ce-i frumos să fie-n veci de necuprins.
Să nu fii tristă, Ridică-te, că poti, Femeie!

Avem cu toţii un trecut, adesea, e frumos
Sau,poate credem în minuni sau, o ideie,
Stim că lumina vine doar de sus în jos,
Tu să priveşti mereu în sus, Ridică-te, Femeie!

A mai rămas postum doar un cuvant:
Trăieşte, şi-adună un buchet de orhideie,
Să-l pui lângă icoană să fie legământ,
Să nu-ţi mai laşi ochii în jos, Ridică-ţi-i, Femeie!

Să-ţi cuibăreşti curaju-n suflet, ca să steie,
Şi nu te apleca în veci. Ridica-te Acum, Femeie!

Autor/ Florentina Crăciun Fabyola

BĂTRÂNII

Au ochi atât de calzi şi mici,
Mâinile muncite şi ridate,
Dar mulţumirea c-au ajuns bunici
Le-aduce, parcă, sănătate.

Au îndurat atâtea-n viaţa lor...
Şi-au învăţat că, fără credinţă,
N-ar suporta povara anilor
Ce-apasă greu biata lor fiinţă.

Deşi-s bătrâni şi-ar merita respect
După traiul dus în demnitate,
Prea mulţi au parte, însă, pe nedrept
De umilinţe şi drepturi uitate...

De-aceea, dacă tu-i mai în viaţă,
Pe cei ce tineri acum nu mai sunt,
Îndrumă-te după a lor povaţă -
Să faci doar bine pe acest pământ...

Mergi azi la ei şi du-le-n dar
Cea mai caldă-mbrăţişare
Şi-n cupa plină cu amar
Toarnă-le puţină alinare.

Şi eu, şi tu, cu toţii într-o zi
Vom fi bătrâni, bolnavi şi poate trişti
Şi, Doamne, cât de minunat va fi
Când cuiva îi va păsa că tu exişti!...

Autor/Alina Tanasă / Bătrânii

VORBE CARE DOR

A spune o vorbă care doare
E-atât de simplu, de ușor
Ca să ucizi la întâmplare
Un gând, un început de zbor.

Să frângi aripa unui suflet
Ce a crezut în visul său
Și să faci asta cu un zâmbet
Perfid, ucigător de rău.

E-atât de simplu să rănești
Când tu nu ai nimic în suflet
Și-atât de greu e să iubești
Și să așterni în cale zâmbet.

Și nu-mi e milă de acela
Căzut, lovit de-o vorbă grea
Căci el își va găsi puterea
Spre soare a se înălța.

Ci de acel ce zi de zi
Rănește-n vorbă și în faptă
Căci el nicicând nu va găsi
Spre fericire calea dreaptă... 

Autor/Elena Neicu

CÂT DE FRUMOASĂ EȘTI !

Stai singură pe bancă, cu degetul la tâmplă –
În toamna desfrunzită, cât de frumoasă eşti!
Nu pari să iei în seamă tot ce în jur se-întâmplă –
Privirea ta-i desprinsă de cele pământești.

În părul tău se joacă zglobie adiere,
O frunză-ngălbenită ţi-adastă, delicat,
Pe-un umăr – ca o caldă şi fină mângâiere,
Apoi te părăseşte cu-n lung şi trist oftat.

Lumina, ca de miere, a toamnei, îţi atinge
Timid şi tandru sânii, în amurgu-abia încropit…
Un zâmbet dulce-ţi joacă pe buzele de sânge
Ce, umede şi calde, par gata de iubit.

În treacăt – trecătorii–ţi aruncă vagi ocheade
Şi tuturor le saltă, în piept, un scurt fior…
Deasupra ta, salcâmii, îşi spun că bine-ţi şade
Pierdută în visare, pierdută-n tainic dor.

…Stai singură pe bancă, cu degetul la tâmplă
Desprinsă eşti de lume, de cele pământeşti…
Nu iei nimic în seamă, din ce-împrejur se întâmplă –
Amurgul te îmbracă în straie-mpărăteşti…

  Autor/Boris Ioachim - Portret de fată

TOAMNA VIEȚII

E bine,e toamnă,e-acel anotimp
Ce umple camări cu de toate,
Cu roade alese ce-s coapte la timp,
Și roade culese necoapte...

Căci toate în viață își au rostul lor
Și bune sunt și cele necoapte,
De ai chibzuință și ești răbdător,
Un loc potrivit găsești pentru toate .

Că așa e și viața....și ea are toamnă,
Mai are dorințe și fapte necoapte,
Dăm vina pe vreme,dăm vina pe mană,
Cu crude și coapte pășim mai departe...

Tristețea în suflet rămâne și doare,
Căci omul trăiește o singură toamnă,
E toamna vieții,e toamna din care
Cu cele-adunate el intră în iarnă.

       Autor/ Bigiu-Diaconu Ionel

DE CE ?

De ce râvnim după averi și lucruri ?
Când viața e făcută să te bucuri.
De ce ne facem planuri pentru mâine ?
Când astăzi noi trăim doar pentru pâine.

De ce vrem apă de pe unele planete ?
Când totul e aici dacă ne este sete.
De ce nu mai avem răbdare ?
Când ne-ntâlnim cu orișicare.

De ce mințim pe cei din jur ?
Când adevărul este cel mai pur.
De ce urâm surorile și frații ?
Când toți am fost creați să avem relații.

De ce călătorim în lung și-n lat ?
Când  la noi în suflet n-am umblat.
De ce ne chinuim ca să citim în stele ?
Când vorba Domnului e mai presus de ele.

De ce trăim în grabă și-n zadar ?
Când ” mâine „ poate nu-i în calendar.
De ce ?

       Autor/Necunoscut