MI-A TRIMIS TOAMNA O FRUNZĂ


 

Mi-a trimis toamna o frunză
Din a ei tristă cunună
Șoptind : Nu mai stau ascunsă...
De-acum eu voi fi stăpână !

Știu că nu prea mă iubești
După vară tot suspini .
N-are rost să mai tânjești
Azi , mie să mi te-nchini .
Bucură-te c-am venit ,
Prea mult n-am să-mpărățesc
Va veni și-al meu sfârșit
Și-n curând te părăsesc .

Păstrează-mi frunză gălbuie
Nu fi supărat pe mine
Fiindcă nu-s bătută-n cuie
Am să plec ... și iarna vine .
Urmele mi le va șterge
De zăpezi voi fi răpusă .
Poate că nu mă vei plânge
Dar vei regreta că-s dusă !

    Autor - nicușor.bucur-măcin

~ EU ȘTIU C-AI SĂ MĂ-NȘELI CHIAR MÂINE.... ~



Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...

În cinstea ta,
Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci -
Tot flori însângerate -
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.

Dar iată,
Bate miezul nopţii...
E ora când amanţii, -alt'dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată...
Deci vino,
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfinge-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa
Câţi au murit
Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?...

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată.
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...

Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci de veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,
În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi în priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa tăcuţi -
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori -
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zorï!
Versuri /Ion Minulescu -Celei care minte

ZILE DE TOAMNĂ


Ieri vedeam pe luncă flori
Mândri fluturi zburători
Și vedeam zburând albine
Ieri era și cald și bine


Azi e frig și nori și vânt
Frunzele cad la pamânt
Florile stau supărate
Vestejesc de brumă toate

Ieri era frumos pe-afară
Ca-ntr-o caldă zi de vară
Azi e toamnă pe pamânt
Vreme rea și bate vânt.

 Autor/George Coșbuc

CU TOAMNA ÎN ODAIE


Mi-a bătut azi-noapte Toamna-n geam,
Mi-a bătut cu degete de ploaie...
Şi la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las să intre în odaie,
Că-mi aduce o cutie cu Capstan
Şi ţigări de foi din Rotterdam...

Am privit în jurul meu şi-n mine:
Soba rece,
Pipa rece,
Mâna rece,
Gura rece,

Doamne!... Cum puteam s-o las să plece?
Dacă pleacă, cine ştie când mai vine?
Dacă-n toamna asta, poate,
Toamna-mi bate
Pentru cea din urmă oară-n geam?
"Donnez-vous la peine d'entrer, Madame... "

Şi femeia cu privirea fumurie
A intrat suspectă şi umilă
Ca o mincinoasă profeţie
De Sibilă...

A intrat...
Şi-odaia mea-ntr-o clipă
S-a încălzit ca un cuptor de pâine
Numai cu spirala unui fum de pipă
Şi cu sărutarea Toamnei, care mâine
O să moară... vai!...
Bolnavă de grïpă...
         Versuri/Ion Minulescu

PRIVIȚI IUBIREA

            Privind curat înspre izvoare
              Spre tot frumosul dimprejur,
            Spre taina razelor de soare
      Se umple inima-n azur.

          Mă doare-atâta neiubire,
           Când sunt atâtea de iubit,
           Când Cerul varsă fericire
       Și-atâtea daruri însutit.

               Nemulțumirea umple pieptul
           Acelor cârtitori a toate…
                     O, cât de goi îi văd de-a dreptul
                    Cănd viața lor e numai noapte.
            Curg binecuvântări divine

    În fiecare zi și clipă,
                Dar ei, culeg numai suspine
                  Și-și strigă neiubirea-n pripă.
                  O,voi sărmani, priviți Iubirea,

               În flori și-n semeni ca reper
           Și veți cunoaște fericirea
            În ochi, în inimi și în Cer!
                              Autor/ Mariana Mihai

ACASĂ


Când simți un dor ,dar nu de-un suflet
Ci de un loc ,de o poveste ,
Închide ochii și c-un zâmbet
Ai să-ți dai seama unde este .

Chiar dacă viața te desparte
De locul ăla unde-i bine ,
Cu cât de el ești mai departe,
Cu- atât îl ai mai mult în tine.

Te bucuri c-ai ajuns aici ,
Și crezi că viața e frumoasă ,
Dar toate par atât de mici
Atunci când te întorci acasă .

De-acolo ai plecat c-un gând ,
Că lumea vrei s-o cucerești ,
Dar să te-ntorci din când în când
Ca să-ți dai seama cine ești.

Anii mai șterg în urma lor ,
Bunica nu mai e pe treaptă
Dar amintirile nu mor
Sunt tot acolo și te-așteaptă .

Oriunde ai să fii în lume
Să nu uiți tu , nici un moment,
"Acasă " nu-i un loc anume ,
"Acasă " e.......un sentiment .

Autor/Flick -Acasă

TRISTĂ ESTE AZI PĂDUREA


Tristă este azi pădurea
A rămas fără veşminte,
Eu sunt astăzi ca şi dânsa
Răvăşită de cuvinte.

Ea - rănită de furtună
Şi de friguri şi de ploi,
Eu cuprinsă de răceala
Ce se lasă peste noi.
Păsări zgribulite zboară
Peste toţi copacii goi,
Noi ne zbatem să dispară
Focul dragostei din noi.
Unde eşti tu primăvară
Să aduci frunza căzută?
Iară mie bucuria
Şi iubirea renăscută!
Să alerg în nopţi cu rouă
Fericită şi desculţă,
Ea să-şi capete frunzişul
Cucul să-i cânte de nuntă!
Să o-mbraci ca o mireasă
Cu veşmânt de albe flori,
Sufletul meu cu lumina
Răsăritului din noi.

Autor: Angelina Nădejde Melancolie

TOAMNĂ ÎNTRE NOI



Așa e ,suntem niște pomi ,
Ieri neclintiți iar astăzi goi
Tu ce visezi atunci când dormi ?
Tot toamna asta între noi ?

Cu toate frunzele în vânt
Fug gândurile mele toate ,
Cad ofilite pe pământ
Din calea ta împrăștiate

Cu tot cu ele pleacă-n zbor
Lumina zilelor senine
Iar ochii mei plouă de dor
De norii ce i-ai strâns în mine

De ce îmi vine să strig ?
De ce mă tem ? De ce mi-e frică ?
Și inima când îi e frig ,
De ce e mare și nu mică ?

Cum să dau timpul ? Înainte ?
Ca să te uit . Sau înapoi ?
Mă uit în suflet . Doamne Sfinte !
E toamnă ..... Și e între noi

 Autor / Flick


CÂN BĂRBATU CE ÎNŞALĂ


 Doamne feri pă toată lumea , câce poţi să măi auz ,
Cân muierili s-adună la ghijât dă cucuruz :
Fir-ar el , curvar ,Petrică ! înşepu una ,Cruşiţa ,
Că mă-nşală dă v-o lună cu Măria ,poştăriţa !

Crez că Gin al meu îi zdravăn ? i-o răspuns giţa Frunzâna ,
C-o fujit cu văcăriţa.......Să-mplineşce săptămâna !
Draşe ie-mi-l şî pă Luţă ! să băgă doda Brânduşa ,
Dacă treşe v-o muiere ,ăsta îş sclinceşte guşa !

- Bine fac dacă le merje ! zâsă baba Părăschie ,
Fincă n-au muieri cum trăbă , d-aia mărg în pribăjie ,
-Şe ?! Săriră ca dân flovăr toace trii - Păi Doamne Sfince !
Şe tot spuni 'ţa Paraschio ,crez c-a tău îi măi cumince ?

Apăi află tu acuma , că şî Nielu-a tău ,vez bine ,
Ce îşală dă ce rupe , numa nu-ţ spunem cu şine !
-Asta nu-i v-o năutace ,zâsă baba ,grija me" !
Şciu cu şine , şciu şî unge, numa nu-nţăleg cu şe !
                       Autor - Sorin Olariu



O SEARĂ FRUMOASĂ !...


Coboară-ncet un liniştit amurg ...,
Prin minte mii de gânduri mi se scurg,
Tăcută când privesc spre cer albastru ,
Visând s-ating lumina unui astru ...

Stau singură şi-ncep uşor să plâng ,
...Gandindu-ma la tot ce e divin ,
Când stelele adorm încet pe rând ,
...În sufletu-mi s-a strecurat suspin !

Încerc să lupt cu mine-ntâia oară ...,
Purtând ca armă , dragostea aprinsă ,
...Din ceruri ajutorul îmi coboară ...,
Iar , uşa binelui o las deschisă ...

Nu pot să fiu doar umbră pe pământ ,
De-acuma nu mai vreau să fac risipă
...Şi lacrimile-mi cad curgând din gând,
O , DOAMNE , lasa -mă să fiu iubită !


          Autor -Dana Criste