- Nu învăţăm nimic, din nici o dramă
Ne indignăm, aprindem lumînări
Facem orice să fim băgaţi în seamă
Toţi acuzăm şi punem întrebări.
Epidemie grea, de neamuri proaste
Ca drojdia pe fundul de pahar
Ne bucurăm în taină de năpaste
Ca la cutremur Domnii din Fanar.
A mai căzut un avion? Ce bine!
Prilej de certuri la televizor
Iar defilează clovni şi paţachine
Ţin predici, vai, unui întreg popor!
Ni se deşartă tone de palavre
În casele cu frigider pustiu
Ne zgîrie pe creier nişte javre
Chiar morţii îşi fac cruce în sicriu.
Dar ce e oare ţara noastră dragă
Decît un avion, căzut în munţi?
Nu îi mai căutaţi cutia neagră –
Au luat-o hoţii şi o vînd la nunţi.
Nu e de vină, nimeni, niciodată
Arareori, cîte-un Acar Păun.
Batista pe ţambal s-a pus îndată
Şi plîngem cu baloane de săpun.
Avem un nou Drapel: e Muşamaua
Ce-nlocuieşte steagul Tricolor.
Ni s-a schimbat şi Imnul: e Maneaua
Şi uite-aşa dispare un popor…
Această ţară zilnic pică Bac-ul
Harababură! Haos! Aaoleu!
De-un sfert de veac dăm îndărăt ca racul
Şi nu ne mai suportă Dumnezeu.
Pe cei plătiţi să-şi facă datoria
Îi doare-n cot, sînt nesimţiţi şi proşti
Nu-i poţi schimba – îi apără Mafia
După maşini şi vile-i recunoşti.
Încrengături de rude şi amante
Sufocă-ntregul Aparat de Stat
Blindaţi cu grade şi hîrtii savante
Toţi impostorii au un doctorat.
La prima criză, au căzut grămadă
Ca şobolanii fug, sînt panicaţi
O fată degerată în zăpadă
I-a ruşinat pe cei mai mari bărbaţi
Azi, Dumnezeu le-a pus oglinda-n faţă
Ei nu sînt nimeni, doar nişte yes-meni
Acum se rupe pojghiţa de ghiaţă
Ei au murit, de fapt, în Apuseni!
ROMATSA, SMURDUL, STS şi ISU
Ventuze de bani publici, scoşi din bir
Ce faliment! Le-a înghiţit abisu’!
S-au dus, în marş forţat, la cimitir!
A trebuit să cadă o rugină
În locul unde Horea a fost prins
Şi-n putregaiul ăsta, o lumină
Fulgerător, în ţară s-a aprins.
Aceste 7 ore blestemate
I-au deşteptat, în fine, pe români
În gardă, toţi! Aşa nu se mai poate!
La puşcărie cu aceşti păgîni!
Demisia! Căraţi-vă, cu toţii!
Demisia! Cît mai puteţi s-o daţi!
Un simplu pădurar a dat cu hoţii
De toţi pereţii Munţilor Carpaţi.
Nişte netrebnici, puşi pe jaf şi chefuri
Minţind că-s „frecventabili”, „democraţi”
Ne-au amputat din pensii şi din lefuri
Dar ei trăiau ca nişte îmbuibaţi.
Teroarea nepăsării şi-a prostiei
A luat sfîrşit, nu mai putem răbda.
Începe primăvara României
Şi-a răsărit, pe locul tragediei
Un ghiocel, sub mantia de nea.
Autor-CORNELIU VADIM TUDOR
TRIST , DAR ADEVĂRAT
SINGURĂTATEA OMULUI
Să-ţi faci puţini prieteni.Din tine nu ieşi.
Căci prea des falsitatea credinţa ne-o înfrânge.
Când ţi se-ntinde o mână,înainte de-a o strânge,
Gândeşte-te că poate te va lovi-ntr-o zi.
Să nu-ţi dezvălui taina din suflet celor răi.
Nădejdile ascunse să-ţi stea de lumea toată,
În zâmbet să te ferici de toţi semenii tăi,
Nebunilor nu spune durerea niciodată.
O,tânăr fără prieteni mai vechi de două zile,
Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i festile !
Pumnul să-ţi ajungă şi zăvorât în tine,
Tăcut contempla jocul umanelor destine.
Pe cei curaţi la suflet şi luminaţi la minte
Neîncetat să-i cauţi .Şi fugi de tonţi şi răi,
Dacă-ţi va da otrava un înţelept ,s-o bei-
Şi-aruncă antidotul,un prost de ţi-l întinde.
Renume de-ai să capeţi ,hulit vei fi de vulg.
Dar dacă te vei ţine departe de mulţime,
Uneltitor te-or crede.Cum ,Doamne,să mă smulg
Să nu mă ştie nimeni şi să nu ştiu de nime ?
Mai toarnă-mi vinul roşu ca un obraz de fată .
Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare
Căci ,în afara cupei,cel ce scrie azi aceste rânduri, nu mai are
Măcar un singur prieten cu inima curată.
Cel care are pâine de astăzi până mâine
Şi-un strop de apă rece în ciobul său frumos,
De ce ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos ?
De ce să fie sclavul unui egal cu sine ?
Când zarile din suflet ni-s singura avere,
Păstrează-le în taină,ascundele-n tăcere,
Atât timp cât ţi-s limpezi şi văz, şi-auz şi grai
Nici ochi şi nici ureche ,nici limbă să nu ai.
Nu ştie nimeni taina ascunsă Sus sau Jos,
Şi nici un ochi nu vede dincolo de cortină,
Străini suntem oriunde.Ni-i casa în ţărână.
Bea- şi termină-odată cu vorbe de prisos !
Târzii acum mi-s anii.Iubirea pentru tine
Mi-a pus în mână cupa cu degetele-i fine.
Tu mi-ai ucis căinţa şi mintea îngereşte.
Dar timpul, fără milă- şi roza desfrunzeşte...
Puţină apă şi puţină pâine
Şi ochii tăi în umbra parfumată,
N-a fost sultan mai fericit vreodată
Şi nici un cerşetor mai trist ca mine.
Atâta duioşie la început. De ce ?
Aâtea dulci alinturi şi-atâtea farmece
În ochi,în glas,în gesturi - apoi.De ce ? Şi acum
De ce sunt toate ură şi lacrimă şi fum ?
Bătrân sunt, dar iubirea m-a prins în capcană.
Acum buzele tale îmi sunt şi vin şi cană
Mi-ai umilit mândria şi biata raţiune
Mi-ai sfâşiat veştmântul cusut de-nţelepciune
Tu vezi doar aparenţe.Un val ascunde firea.
Tu ştii de mult aceasta.Dar inima,firava
Tot vrea să mai iubească.Căci ni s-a dat iubirea
Aşa cum unor plante le-a dat Dumnezeu otrava.
Autor-Omar Khayyam
DOI OCHI ALBAŞTRI
Am cunoscut doi ochi ca zarea,
Când erau tineri şi frumoşi,
De drag mă sufocau,ca marea
Şi mă-nălţau,de luminoşi!
Priveam,fără nesaţ lumina
Ce-o-mprăştiau,când îi priveam,
Le căutam vraja senină
Atuncea când îi întâlneam...
Doi ochi albaştrii i-am iubit
Cum numa-n vis puteam să sper,
Dar pentru ce ne-am despărţit
Ei nu mi-au spus;e un mister!
Din când în când,pe drumul vieţii
Acei ochi,i-am mai întâlnit,
De dorul meu,din tinereţe
N-am vrut şi nu le-am povestit...
Şi ne-am urmat,fiece drumul
Ce-am vrut sau ce era sortit
Şi mult timp,îmi alungau somnul
De-atâta dor,că i-am iubit...
Mult timp,n-am mai ştiut nimica
De ochi-albaştri,cei din vis;
Mă mulţumeam,eram amica
Unei iubiri de,.. nepermis.
Trecut-au anii ca şi vântul,
Într-un cortegiu funerar,
Când s-odihnea,acum şi gândul,
Când minte nu avea habar;
Dintr-un tablou,în cap de şir,
Ochii albaştrii,mă priveau.
Parcă-ntrebau:de ce mă mir
Că-i văd,dar numai străluceau...
Încremenită am rămas,
La margine de drum,pustiu
Şi-am mulţumit pentru popas
Şi că mi-a fost dat, ca să ştiu...
Doi ochi senini,iubirea vieţii,
Au încetat să mai lumine;
Au fost fiorul tinereţii
Şi-acum trăiesc în gând la mine...
Autor/Veronica Popescu
FATA DIN FOTOGRAFII
Printre rafturile pline
Te-am zărit,erai ascunsă
Ca un fluture de noapte,
Tot sperai să am vreo scuză.
M-ai privit cu suspiciune
Şi-am zâmbit cumva tardiv,
Căci eu sunt şi voi rămâne
Fata din fotografii.
Doar că timpul m-a schimbat
Şi-am uitat să fiu copil,
Dar în clipele mai grele
Mă hrănesc cu amintiri.
Şi-uite-aşa mă-nvârt în cerc
Repetând numai greşeli,
Dar îmi place să mă mint
C-am să schimb ziua de ieri.
Ştiu că doare să mă crezi,
Dar atunci când te privesc,
Îmi doresc să fiu acolo
Să rămân...să nu mai cresc.
NU PLÂNGE
Nu plănge cănd destinu-i dur,
şi viaţa plină de amar,
Când tot ce e de bun augur,
Se risipeşte în zadar.
Nici când hainul timp se scurge,
Lăsând argint în urma sa,
Şi vitejia-ţi mare...fuge,
Plecând pe veci din viaţa ta.
Nu plânge clipele trecute,
Ce au ţesut în pânza vieţii tale,
Atâtea amintiri plăcute,
Când viaţa iţi era în floare.
Nici când iubeşti cu-adevărat,
Şi nu ţi se răspunde,
Când inima din piept ţi-ai dat,
Iar cel iubit n-aude.
Nu plânge pentru ce a fost cândva,
Întreabă-te ce va fi mâine,
Trăieşte viaţa, luptă pentru ea,
Nu pierde bătalia ta cu tine.
Nici că trecut-au anii vieţii,
Şi-n prag e argintiul timp,
Revede-ţi anii tinereţii,
Şi-ai să te vezi din nou zâmbind.
Nu plânge-n zilele cu nori,
Care-ţi fac viaţa şi mai grea,
Ci luptă de atatea ori,
Cât înca te poţi ridica....via Socrate
:)))))) BANC CYBERNETIC
- Soţul: Bad command or filename.
- Soţia: Dar te-am rugat de dimineaţă...
- Soţul: Syntax Error. About?
- Soţia: Nici măcar noul televizor?
- Soţul: Variable not found....
- Soţia: Bine, dă-mi cartea de credit, merg eu la cumpărături...
- Soţul: Sharing Violation. Access denied!
- Soţia: Tu vorbeşti serios, glumeşti sau încerci să mă enervezi?
- Soţul: Too many parameters.. .
- Soţia: Cum de m-am măritat eu tocmai cu tine?
- Soţul: Data type mismatch. S
- Soţia: Dar salariul când il iei?
- Soţul: File in use... Try later.
- Soţia: Mă faci să mă întreb... ce însemn eu pentru tine?
- Soţul: Unknown Virus...
DILEMELE UNUI ŞEF
- Vii dimineaţa târziu - eşti exemplu negativ.
- Vii punctual - ai venit să-ţi spionezi subalternii la sosire.
- Eşti prietenos cu subalternii - visezi popularitatea ieftină.
- Eşti rezervat - te consideră cu nasul pe sus.
- Iţi lauzi subalternii - eşti linguşitor.
- Îi critici - faci pe nebunul.
- Te interesează munca subalternilor - eşti băgăreţ.
- Nu te interesează - nu ai habar de probleme.
- Faci şedinţe - eşti şedinţoman.
- Nu ţii şedinţe - lucrezi în secret.
- Dacă eşti tânăr - n-ai experienţă.
- Dacă eşti mai în vârstă - eşti sclerozat.
- Stai seara târziu - faci pe lucrătorul supraaglomerat.
- Pleci punctual - nu-ţi dai interesul.
- Te consulţi cu colegii - nu eşti în stare să iei decizii.
- Nu te consulţi cu colegii - vrei să ţii totul în mâna.
- Spui bancuri - eşti neserios.
- Nu spui bancuri - eşti plictisitor.
- Pleci în concediu - nu te interesează soarta firmei.
- Nu pleci în concediu - iţi păzeşti scaunul.
- Insişti asupra problemelor tale - eşti încăpătânat.
- Cedezi - eşti moale.
- Ai succes - ai avut noroc.
- Ceva nu merge bine - bineînţeles era de aşteptat.
- Trimiţi oamenii la cursuri - vrei să-i îndatorezi.
- Nu-i trimiţi la cursuri - nu laşi pe altul să se ridice.
- Vii cu idei noi - eşti fantasmagorist.
- Nu vii cu idei noi - eşti refractar faţă de tot ce-i nou......
EXISTĂ TREI LUCRURI ÎN VIAŢĂ
1. care nu se întorc niciodată........ Timpul, cuvintele şi oportunităţile...
2. care te pot distruge............... minciuna, orgoliul şi invidia...
3. pe care nu trebuie să le pierzi........... speranţa, răbdarea şi onestitatea...
4. de mare valoare..........familia, iubirea şi prietenia.
URME
Ce searbădă e ziua – când norii, dormitând,
Aşează mohoreală pe clipe şi pe gând!
Posomorât şi singur, colind prin amintiri,
Sperând să dau de urma trecutelor iubiri.
Apatică mi-e vrerea şi ceaţă-i pe trecut –
Abia mi-aduc aminte de tot ce m-a durut.
Îmi trec fugar prin gânduri, contururi şterse, vagi
De chipuri ce, odată, mi-au fost nespus de dragi...
În fiece iubire, am ars pân’ m-am topit –
Cred, însă, că pe mine – deloc nu m-am iubit...
O, câte nopţi şi zile, visând am petrecut –
Şi-astfel, pe lângă mine, viaţa a trecut.
Mi-e sufletul ca trupul unui bătrân soldat:
Din tălpi până la creştet – de cicatrici brăzdat...
Iar inima, ca scoarţa de pom, mi-e scrijelită
De semnele lăsate de fiece iubită.
Dar nu regret pe nimeni, nimic din ce-am iubit –
Căci toate au, pe lume şi zori şi asfinţit...
Nu spun vreo noutate – etern, nimica nu-i –
Doar soarele e veşnic şi strălucirea lui.
Iubirile apuse, nici nu mai ştiu de sânt
Pe undeva, prin lume, căci s-au pierdut ca-n vânt...
Uşor rostim, iubirii, cuvântul „totdeauna!” –
Apoi, că-i vorbă goală – nu-i bai, ne e totuna.
Purtăm, de generaţii, aceleaşi întrebări,
Aceleaşi deziluzii – poate alte visări...
Căci stă în firea noastră – de lut însufleţit,
Să căutăm Supremul – ceva nedefinit.
...Ce searbădă e ziua – când norii, lăcrimând,
Aşează mohoreală pe clipe şi pe gând...
Sub răpăit de ploaie, colind prin amintiri –
Dar nu mai dau de urma trecutelor iubiri...
Autor-Boris Ioachim
DE VORBĂ CU MINE
Tu însămi , însuți eu
- Când te văd , mă bucur nespus ;
vreau să fug , un pic , de tine și de mine.
- Cine ești ?
Mi se pare că te cunosc de-o viață ;
stau prost la capitolul încredere în oameni.
Nu caut nimic.
Nu vreau nimic.
Sunt singură ;
cea mai tristă ,
ce mai ursuză ,
ce mai confuză ,
obtuză , mofluză ,
cea mai pesimistă.
Am renunțat la viață ;
m-am retras.
Puțini mă văd sau , poate , nimeni.
Fir-ar să fie !
Mă simt o epavă.
Fug de oameni ;
de orice confruntare cu ei.
Nu vreau să-mi amintesc de mine.
Trăiesc. Atât.
Ce-mi spui ?
Să mă îndrăgostesc de mine ?
Cum ?
Nu știu.
Am văzut în tine.
M-am apropiat.
Am lăsat să mi te apropii.
Sunt fire sălbatică.
Ceva , din mine ,
te-ntreabă , nesigur :
vrei să fim cei mai buni prieteni ?
- Da.
Autor/Cristian Țărlea
Abonați-vă la:
Postări (Atom)