TE-AM ASCUNS PRIN AMINTRII



Am lăsat să ,,curgă,, timpul,
Și în umbra lui am stat
Mi-am lăsat să-nghețe gândul,
Ce la tine m-a purtat


Te-am ascuns prin amintiri,
Ca nicicând să nu te pierd
Azi,te caut din priviri,
Ce n-aș da să te dezmierd.

Focul din sufletul meu,
Ce mă copleșea cândva
Azi,s-a stis,și-mi este greu
Să mai cred în cineva

Multă vreme v-a mai trece
Și cu ea tot chinul meu,
Fie ce-o vrea Dumnezeu
Iartă-mă sufletul meu

.Autor/ cryscross/mi-e greu să te uit

DE MULTE ORI TE-AȘTEPT TĂCUT



De multe ori te-aştept tăcut
Pe-o bancă rece de la stradă
Sunt tot mai trist, şi e târziu
Iar voalul nopţii stă să cadă


De undeva răsună-un cântec
Visări din cer mă înconjor
Aştept ca să răsară luna
Iar stelele să facă-amor

Lumina lunii nu-nţelege
De ce te-aştept şi tot oftez
E noapte, e târziu şi parcă
Am adormit... Şi te visez...

Prin vis, mă adâncesc mai tare
În jurul meu, năluci plutesc
Privesc cum dorm şi parcă-ascultă
Cum strig prin vis, cât te iubesc

Ce dragă-mi eşti !...Ce tristă-i luna !
Tresare tainic de te chem
Mi-e frig, iar banca-i tot mai rece
Dar să te pierd, mai mult mă tem

În visul meu, tu eşti o zână
Cu ochii calzi, lucind frenetic
Dansezi prin razele de lună
Ce saltă-n jurul meu, bezmetic

Apoi te-ntinzi să mă săruţi
Iar eu, ce tristă întâmplare !
Deşi te am, parcă-s năuc
Pierdut în dulcea-mi contemplare

Din cer, ce lună, ce lumină !
Sunt adormit ? nici nu mai ştiu !
De prin văzduh răsună-un cântec
Vibrând prin sufletu-mi pustiu

„Ah, draga mea”- şi ochii-mi tremur !
Dar tot ce strâng e-o simplă boare
De când sunt treaz ? Cine să ştie ?
Cât te iubesc, vei ştii tu oare ?...

   Autor / Cătinean Sandu

FIECARE ÎȘI ARE PROPRIUL ADEVĂR

Fiecare îşi are propriul său adevăr
ocrotit în lumina albă a minţii,
o cutie închisă, încuiată cu ivăr
păzită cu ghearele, apărată cu dinţii.

Fiecare îşi are propriul pământ
şi îşi creşte în alt fel grădina,
uneori după ploi, alteori după vânt,
uneori doar aşa cum ar vrea rădăcina.

Unul îşi ia fericirea din iubire
şi o stoarce dintr-un sentiment infinit,
altuia-i pare un tărâm de-amăgire
când în lume doar timpul e fără sfârşit.

Unul îşi caută un răspuns printre stele,
altul în firul mărunt de nisip.
Unul din clipe îşi înşiră mărgele
ca să-şi conserve frumuseţea pe chip.

Altuia nu îi pasă de riduri,
ascultând vocea plină cu care-i vorbeşte
o umbră închisă în slove, în rânduri,
şi cu ea frumuseţea în miez şi-o clădeşte.

Unul nu trece vreodată de poartă
şi i-e teamă de zare şi de necunoscut,
altul străbate distanţa. I-e soartă
să caute-un loc de nimeni ştiut.

Unul aşteaptă un cuvânt de la zei
şi simte nevoia unui reazem divin,
altul nu-şi pune speranţa în ei,
dar nu-i cu nimic mai sărac, mai puţin.

Un tânăr poate-avea un cuget bătrân,
un moş îşi păstrează sufletul tânăr
până-n ultima oră şi ţine la sân
o comoară de preţ, de viu neastâmpăr.

Nimic nu-i în plus şi nimic nu lipseşte,
ce-i urât pentru unul, pentru altu-i frumos,
ce e bun pentru unul, altuia nu îi prieşte,
un suflu ridică sau poate da jos.

Nu-s legi ca să lege, nu-s cuvinte să-nchidă,
înţelesul e-adesea luat în răspăr
şi lumea-i mereu de dreptate avidă...
Fiecare îşi are propriul său adevăr.
 
                          Autor / Pricop Carmen

SĂ FII ȘI TU UN MOȘ CRĂCIUN



Să nu uităm de cei săraci,
Acum, când pregătim fantasme,
Colinde, brazi şi cozonaci
Şi sacul Moşului din basme.

N-ajunge-un singur Moş Crăciun
Pentru copiii care-aşteaptă
Să vină el, cel sfânt şi bun,
În lumea pururea nedreaptă.

Un Moş Crăciun s-ar cuveni
Să bată-n fiece fereastră,
Să dea acestor trişti copii
Întreagă datoria noastră.

Dar haideţi să ne hotărâm
Ca, la această sărbătoare,
Să vină, de pe-acest tărâm,
Un Moş Crăciun la fiecare.

Şi eu, şi tu, şi el, şi ea,
Cu viscolirile celeste,
La noapte, ne vom transforma
În Moş Crăciunii din poveste.

Şi să avem în minţi, mereu,
Că, peste orişice păcate,
Un Moş e însuşi Dumnezeu,
Ce ne învaţă – acestea toate.

Hei, omule, cu suflet bun,
Frumos e rostul ce-ţi revine,
Să fii şi tu un Moş Crăciun,
Al celor mai săraci ca tine.
 
    Autor /  Adrian Păunescu

TEATRUL VIEȚII

În teatrul vieții își joacă fiecare un rol
Absurdul ni se pare tot mai înălțător
 Averea unei clipe ne-a rupt de realitate
 Din mugurii de rouă doar lacrima ni-e parte.

 În teatrul aceasta ieftin absurdul jubilează
 Prostia și osânda sunt pe cărare, defilează
Un om se-nalță pe umerii acelui ponosit
 Și cerul s-a întunecat și parcă ne-a osândit

 În teatrul de păpuși fiecare cântă pe melodia lui
De cela care plânge nu îi mai pasă nimănui
Și ce dacă flori mult prea crude se ofilesc și mor
 Cui îi mai pasă că-n jur se schimbă un decor?

 Și ninge cu flori și petale din cerul înroșit
 Iar fărădelegea și prostia parcă ne-au osândit
 E scrisă cu litere de lege într-un caiet trufia
 Pe file ale absurdului numai aceasta-i poezia.

 Iar răutatea crește ca o cocă ce-i pusă la dospit
 Paharul cu prea multă ură pe toți ne-a învrăjbit
 Pesmet pentru colivă se cerne dintr-o sită ruginită
Iar visul vieții fericite e ascuns pe o cărare rătăcită.

 Aleargă cai din herghelii sălbatici nechezând
 Un copilaș este gonit în stradă cu mâna întinzând
 În teatrul acesta de maimuțe nimeni nu l-a văzut
 Pe doi arginți de ocară și sufletul ni l-am vândut.

                  Autor: Violeta Jumătate (Ionescu)

CE FRUMOASĂ EȘTI...




Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Ţurţurii în plete vor suna.

Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicaţi de braţe de copii,
Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.

Ce frumoasă eşti în prag de vară,
Când miroşi a mere ce se coc,
Cerul în fiinţa ta coboară
Trupul meu din trupul tău ia foc.

Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nţeleg,
Suntem baza lumii împreună
Suntem vara focului întreg.

Ce frumoasă eşti în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopţi,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copţi.

Să înveţi, iubito, să te bucuri
Că ţi-am dat din jertfă un destin,
Şi că via asurzând de struguri,
Va trăi definitiv în vin.

Ce frumoasă eşti în primăvară,
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta uşoară,
Tu, cu muguri, bluza ţi-o închei.

Sigilat de taine nepătrunse
Cerul bate drumul tău îngust,
Trupul tău de muguri şi de frunze
De la cine să învăţ să-l gust?
        Autor/Adrian Păunescu

SCRISOARE PENTRU MOȘ CRĂCIUN


Moș Crăciun,de mă iubești,
Cadouri de pregătești,
Du familiilor nevoiașe,
De prin sate și orașe.

Du-le celor invalizi,
Sau celor ce sunt flămânzi,
Du copiilor orfani,
Du-le celor fără bani,,
Alimente,încălțăminte,
Dulciuri și-mbrăcăminte.

Celor care au de toate,
Dă-le un pic de bunătate,
Să dea din profitul lor,
Celor fără ajutor.

La tineri , dă-le speranță ,
Să aibă curaj în viață,
La bătrâni dă-le alinarea,
Ușurează-le povara,
Iar celor ce mult suspină,
Fă-le viața mai senină.

Dă la toți,dă-le de toate,
Deveni-vom mai buni poate.
Pentru mine atât aș vrea
Pe Dumnezeu alăturea,
Și-aș mai vrea,dacă se poate,
Dăruiește-mi sănătate.

         Autor / Ionel Popa

CĂ NE IUBIM....O ȘTIM DOAR NOI


Că mă iubeşti îmi spui, şi-o ştiu,
Şi-o simt cu inima mea toată
Şi cea mai mândră vreau să fiu,
Căci prea e dragostea curată.


Că te iubesc e-adevărat,
Nu ştiu s-ascund, nu-mi pasă cine
Se va-ntreba cum s-a-ntâmplat
Să mă iubeşti aşa pe mine.

În dar primesc şi-n dar îţi dau
Făptura-ntreagă, cer şi vise
Şi-aş vrea să plec, şi-aş vrea să stau,
Şi-aş vrea la doruri porţi închise.

Că ne iubim, o ştim doar noi...
Şi alte zeci de inimi care
Mai cred că simpla cifră doi
N-a fost aleasă la-ntâmplare.

Şi sprijin bolta mea de-a ta
Şi simt cum cresc, şi tu te bucuri
Că-ntreaga lume va afla
Cum din iubire se nasc fluturi.

Că ne iubim /Autor / Luiza-Adriana Grama

PRIN VIATA TA !

Prin viața ta de-am fost "o călătoare" ,
Destinul este cel care-a decis ...
Orice cuvinte risipite-n scris ,
Sunt în zadar și nu mai au valoare !

Pe marea ta , de-am fost'' o dulce arcă''
Când m-așteptai la capătul de drum ...
În dimineți marcate cu parfum ,
Aș vrea acele clipe , să se-ntoarcă !

Tu să m-aștepți ca un "viteaz corsar " ,
Privirea ta în flăcări să se piardă ...
Iar , dorul meu prea pustiit , să ardă ...
Cum zilele se sting din calendar !

Rămâne doar , o simplă întrebare ...,
Iubirea mea , cândva de-ai măsurat ;
Prin viața ta , rămân o călătoare ...
Sau , poți să fii de mine fermecat ?!

Autor /Dana Criste

SCRISORILE DE-ODINIOARĂ...


Scrisorile de-odinioară
Le-am azvârlit în foc, și-acum
Cenușa lor mă înfioară,
Mă înfioară-al lor parfum.

Profilul tău ca-ntr-o estampă,
Cu blondul păr pe umeri goi,
Mă urmărește, suflu-n lampă
Și-adorm ca să visez de noi.

Înfrigurat, aud la spate
Un pas, din amintire smuls:
Tresar, o, ce lugubru bate
Pendula monotonu-i puls.

Halucinat mă-ntreb, au cine
Acele rânduri să fi scris?
Sângele tău îmi arde-n vine,
Durerea ta mă doare-n vis...

Autor / Gheorghe Orleanu

MI-E IMPOSIBIL FĂRĂ TINE



Nici nu mai știu dacă erai frumoasă
Și nici în ce culori îți stă mai bine,
Știu doar că amintirea nu mă lasă
Și că mi-e imposibil fără tine.

Vizionez femei nenumărate,
Femei interesante mă mai sună,
Dar rece și străin mă simt de toate
Și nu mă văd cu ele împreună.

Nu pot nici să-mi explic întreaga dramă,
Care-a decurs din întâlnirea noastră,
Dar vechiul loc al dragostei mă cheamă
Și tu îmi faci cu mâna la fereastră.

Și cum să transformăm iubirea-n ură,
De ce nu noi , ci solii să lucreze,
Și să pătăm simțirea cea mai pură,
Punând incendiul tot în paranteze ?

N-aș vrea să te-ndârjesc sau să te sperii,
Nici să te fac să te-ndoiești de tine,
Dar eu te-am adorat fără criterii,
Este bolnav,al patimii depline.

De dragul tău , am fost cu lumea-n luptă,
Te-am apărat de bârfe și de crivăț,
Și după toată veghea ne-ntreruptă,
Cedez numai în lupta,împotriva-ți.

Și , totuși , tu ai fost cea mai frumoasă,
La mine-n brațe îți fusese bine,
Obsesia iubirii nu mă lasă
Si-mi este imposibil fără tine.


LA MINE PLOUĂ CU ÎMPOTRIVIRI

 
 
La tine ninge iarăşi cu ispite,
La mine plouă cu împotriviri,
Printre atâtea rânduri răvăşite
Ascundem urme de mărturisiri


Privesc pe stradă ta cum se răstoarnă
O sanie de vis cu-mbrăţişări
Cum prunci de gând tot frigul îl întoarnă
Cu zâmbete şi calde sărutări

Aruncă iar cu bulgări de lumină
Înspre fereastra sufletului meu
Mă strigă, să mă scutur de rugină
Ca să mă bucur de omăt şi eu

Îmbrac cuvinte şi le scot afară
Cu joaca în intenţii le-nsoţesc
Dar umbra îndoielii mă-nconjoară
Fac paşi în gol…Transpir…Şi mă trezesc!

Simultan / Autor Aura Popa

SCRISOARE CĂTRE MOȘ NICOLAE


E prima dată când îți scriu..
Am auzit că vei veni
Cu daruri multe la copii
Ai mei dorm toți...că e târziu .

Scrisoarea nu e prea frumoasă
Mă iartă ,îți scriu la lumânare
Și mâna-mi tremură cam tare,
Că este frig la noi în casă.

Nu sunt flămând . Cu frații mici
Am împărțit un colț de pâine.
M-aș bucura de-aș ști că mâine
Va fi să treci și pe aici.

Știu, mulți copăă sunt în nevoi,
Eu nu-ți cer jucării frumoase,
Ci-n ghetele acestea roase
Să pui , te rog , ghetuțe noi .....

ROMANTIC

SĂRUTĂ-MĂ ÎNDELUNG

VISE UITATE

PENTRU O FEMEIE

TOATE FEMEILE SUNT FRUMOASE

VREAU SĂ MĂ TREZESC CU TINE

CINE EȘTI TU

DACĂ MÂINE NU AR MAI VENI

ROMANTIC

VREAU SĂ FII LÂNGĂ MINE

A TRECUT O CARAVANĂ

EȘTI UNIVERSUL MEU

SUNT ÎNDRĂGOSTITĂ DE TINE

ÎMBRĂȚIȘEAZĂ-MĂ

OCHI ALBAȘTRI

SCRISOARE CĂTRE FIICA MEA

TE IUBESC ÎN FIECARE SECUNDĂ

DACĂ TU AI DISPĂREA


Dacă tu ai dispărea
Într-o noapte oarecare
Dulcea mea , amara mea
Aș pleca nebun pe mare.

Cu un sac întreg de lut
Și-o spinare de nuiele
Să te fac de la-nceput
Cu puterea mâinii mele.

Lucru lung și monoton
Să te îviez, femeie,
Eu, bolnav Hyperion
Hai și umblă,Galatee !

Dacă tu ai dispărea
Fi-țt-ar moartea numai viață
Dulcea mea ,amara mea
Aș pleca în țări de gheață.

Să te fac din țurțuri reci
Să te-mbrac în promoroacă
Și apoi să poți să pleci
Orișiunde o să-ți placă...

De-ai cădea într-adevăr
În momentul marii frângeri
Aș veni la tine-n cer
Să te recompun din îngeri.

Și pe urmă aș pleca
Umilit și iluzoriu
Unde este casa mea
O masardă-n purgatoriu,

Dacă tu ai dispărea
Și din râsu-mi și din plânsu-mi
Te-aș găsi în sinea mea
Te-aș zidi din mine însumi !

Autor / Adrian Păunescu

O ȚARĂ AM

O țară am ,îi spun acasă ,
Ca ea nu-i alta mai frumoasă .
Mi-e dor, în fiecare zi .
De munți ,de mare,de câmpii .

Mi-e dor de casa de pe culme,
Ascunsă între păduri , de lume ,
De pita făcută-n cuptor,afară,
De tot , de mirosul acela de țară.

Doar amintiri mă poartă-n gând ,
P e patul florilor plecate-n vânt,
Când am să vin,potecile din sat,
Am să le bat , în lung și-n lat.

O țară am,îi spun acasă,
Unde aveam un colț de masă,
Naveam de toate,asta-i bună,
Eram săraci,dar împreună.

M-a dus,peste oceane,viața,
Unde nu-i rouă dimineața,
Nici ceața de pe dealul meu,
Unde fugeam de toate eu.

Mi-e dor de plaiul românesc,
De graiul neaoș ,strămoșesc,
De ochii mamei cu speranțe,
Mi-e dor să-l iau pe tata-n brațe.

Mai e puțin,emoții am,e drept ,
Îmi tremură și inima din piept,
Și mă imploră să o las afară,
Să verse și ea lacrimi pentru țară.

O țară am,frați,un întreg popor,
Îi plâng printre străini,de dor,
Prin ale mele vine am mândria,
Că sângele mi-e pur de România .

       Autor / Mihăiță Macoveanu.

SIMT CĂ NUMAI AM PUTERE


Simt că nu mai am putere
lacrimile imi curg lanț
mă hrănesc doar cu durere
făr' să cheltui nici un sfanț .

Singură mă simt de lume
visele -au zburat din cuiburi
să mă duc, dar unde anume ?
stau si plâng uitată-n stihuri .

În căsuța noastră mică
plânge dorul și-n mușcate
...le pun apă din ulcică ,
(însă )ele stau mereu 'plecate .

Cum pot banii să despartă
suflete ce se iubesc ?
disperată bat la poarta
Domnului , meu nelumesc ,

ca să mi te-aducă acasă
să mă scoată din ast' chin ,
..că-i amară orice masă
...apa vie-i doar venin ...

simt că nu mai am putere
lacrimile imi curg lanț
mă hrănesc doar cu durere
nu-mi mai trebui' nici un sfanț .

  Autor/Ingrid Jenifer

NUMAI NOAPTEA



Numai noaptea vino, când tăcerea
Se lovește tainic de ferești,
Când mă-nchid ursuz în încăperea
Unde stau și-aștept să te ivești.

Ca un fur ce vrea să-mi intre-n casă,
Dar s-a prins în curte, printre vreji,
Numai noaptea vino, când se lasă
O perdea de plumb pe ochii treji.

Fluturând în urma ta eșarfe
Negurile toate de pe lac,
Fă să înceteze-aceste harfe
Care ziua-ntreagă nu mai tac!

Și la umbra lunii blestemată
Te apropie-ncet, prin pragu-nchis,
Ca să fii și mai neașteptată
Decât ai fi fost, venind prin vis.

Nu-s frumoase zilele, nici calme,
Cât aceste nopți ce mă-mpietresc.
Dacă vii, bătând ușor din palme,
Numai noaptea vino, când primesc!

Numai noaptea, când e lună plină
Și pe stanca neagră, lângă-un trunchi,
Presimțindu-și pântecul, virgina,
Căprioare cad în genunchi,

Când se umple cerul cu șoapte
Pline de mister și prevestiri,
Numai noaptea vino, când e noapte,
Și Sibiul tot, un cimitir.

Vino-ncet, ca ora ce-mi aduce
Sărutarea nopții pe obraz.
Locuiesc la ultima răscruce!
Cheia-i lângă poarta pe zăplaz!
       Autor/Radu Stanca 

O ȚARĂ DE NEBUNI

Neghiobilor ,ne amăgiți întruna....
O droaie de inculți și de bolnavi.
Ne-ați dat cu bodaproste sărut-mâna,
Născuților din noi,nume de slavi

Voi , ce priviți cu-atâta nepăsare ,
Din tronuri împletite din minciuni
Voi , ne tratați cu ură și trădare,
De am ajuns ,o țară de nebuni !

O țară, fără urmă de pământ,
De nu-și încap în piele, derbedeii,
O țară sfântă,fără nici un sfânt,
Mai lăudat,precum sunt fariseii.

Și moartea-i minunată ,interlopi,
Cum v-a cuprins pe toți ,  nemernicia !
Și moartea și groparii,sapă gropi...
Să umple de morminte România !

Bandiți, cu state vechi, acolo-n ceruri !
Vă lăfăiți, cât mai aveți un vad !
Bandiți , cu chipuri de atâtea feluri,
Aveți o rezervare către iad !

Pedeapsa vi se coace și e cruntă,
Și pe măsura celor ce-ați făcut...
Pedeapsa e prea bună și măruntă,
Pentru aceea , mulți , ce ați tăcut !

Un ștreang,din ăla tare, să vă țină,
Vă dăruim, la zi aniversară,
Biletul de adio ,fără vină,
Și țara,iar să se numească țară.
      Autor/Mihăiță Macoveanu

SFÂNTA LAȘITATE ROMÂNEASCĂ

Datorită ție stăm în umbră,
Nu mai pot valorile să crească,
Stăm de-un veac cu mâinile în șolduri-
Sfântă lașitate românească !

Și de-atâta chin și de durere,
Nu mai pot nici mamele să nască,
Nu primim nimic,dar ni se cere-
Sfântă lașitate românească !

Trădători cu sufletul de slugă,
Ce-au ajuns la viața boierească ,
Au venit la sânul tău să sugă-
Sfântă lașitate românească !

Bietul nostru neam e plin de ură,
El , ce știe-atâta să iubească ,
Nu mai știe omul câte-ndură-
Sfântă lașitate românească !

Din cuprinsul sfintei noastre țări
Rup vecinii cu măsea frățească
Și ne-așteaptă noi amenințări-
Sfântă lașitate românească !

De-ar veni și-aici un pic de bine,
Dictaturi să nu ne mai umbrească,
Poate-atuncea vom scăpa de tine-
Sfântă lașitate românească !
       Autor necunoscut.

ȘI TOTUȘI EXISTĂ IUBIRE

Și totuși există iubire
Și totuși există blestem
Dau lumii,dau lumii de știre
Iubesc ,amcuraj și mă tem.

Și totuși e stare de veghe
Și totuși murim repetat
Și totuși mai cred în pereche
Și totuși ceva sa-ntâmplat.

Pretenții nici n-am de la lume
Un pat , întuneric și tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse
Rețele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezește-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scriși în numele meu.

Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminoși
Se ceartă-ntre ele biserici
Facându-și același reproș

Și tu și iubirea există
Și moartea există în ea
Îmi place mai mult când ești tristă
Trstețea,de fapt e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu ești în puterile mele,
Deși închiziții te cer.

Ce spun se aude aiurea
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăvăl peste tine pădurea ..
Adio ,adică rămâi .

Și totuși există iubie
Și totuși există blestem
Dau lumii,dau lumii de știre
Iubesc, am curaj și mă tem.
      Totuși , iubirea/ADRIAN  PĂUNESCU

CUM SĂ-ȚI SPUN...CE NU SE POATE SPUNE

Cum să îți spun ce nu se poate spune
Tu chiar nu ştii că vorbe nu-s de-ajuns?!
Hai, caută în ochii mei, anume,
Şi o să afli tot ce am de spus...


Căci ochii-mi ard, rostind cu mult mai bine,
Cuvintele ce gura le-ar vorbi...
O! De ai şti ce-nsemni tu pentru mine –
Până la moarte-ţi jur că m-ai iubi!

Dacă ar şti castanii de pe stradă
Cât jar-pojar e-n inima mea beată
Cum ar zâmbi la fulgii de zăpadă -
Şi înviind, ar înflori pe dată!
Aşa, deodată, aproape nefiresc,
Inima mea, căzută-n amorţire,
A tresăltat... mi-e dat ca să trăiesc
O ultimă poveste de iubire?

Un gând rău, negru îmi spune:”eşti nebun”!
- Dară nebun am fost în toate cele -
Oare-nţelegi, frumoaso, din ce-ţi spun,
Că tu eşti primăvara toamnei mele?!

Haide, alungă-mi norii din privire
Şi o să vezi un dor nepământesc;
Căci, pentru tine - ultimă iubire,
În lume, toţi castanii înfloresc...

Autor-Boris Ioachim/Primăvara toamnei mele

~ AȘ VREA..... ~


Aș vrea să zâmbesc să pot iar să plâng
Și plin de vis amintiri iar să strâng.
Aș vrea ca să cresc, bătrân să mor
Și să mă gândesc, la mine cu dor.


Aș vrea să am aripi și cerul s-ating
Să simt în amurg cum vise se sting.
Aș vrea să simt cerul, ca stele să ard
Să mă sting în tăcere, umil să cad.

Aș vrea să pot crede în tot ce iubesc
Să știu că pe lume am scop să trăiesc.
Aș vrea să fiu "tu", un înger al vieții
S-apar ca o rază din spatele ceții.

            Autor/Elena-Lăcrămioara Jascu

BUNĂ DIMINEAȚA !


Spune,orice - ar fi,bună dimineața ,
Fiindcă-n zori de zi reîncepe viața !

Dacă ceasul sună mult prea tare
Nu te enerva și nu-l zdrobi,
Bucură-te-n clipa următoare
Că trăiești și....începi o nouă zi.

Strânge patul fără remușcare,
Dă-le-n colo de filozofii,
Pune-te mai repede-n mișcare
Și-ai să vezi ce om vei deveni !

Nu uita cafeaua aromată,
Bea caimacul și fii optimist,
Lumea-i un castel de ciocolată
Și na-i nici un folos dacă ești trist.

Soarbe clipa.... ca pe o licoare
Mâine cine știe ce va fi.
Fă din viața ta o sărbătoare
Căci ziua ta e-n fiecare zi

      Autor/Cristian Buică

ÎNTOTDEAUNA SUNT CU TINE

NIMIC NU SE COMPARĂ CU TINE

INIMA UNEI FEMEI

TE IUBESC ÎN FIECARE SECUNDĂ

CÂȘTIGĂTORUL IA TOT

CARELESS WHISPER

SAY YOU , SAY ME

I JUST CALLED TO SAY I LOVE YOU

BUONA SERA CIAO CIAO

TIRED OF BEING SORRY

POUR UNE FEMME

CE FRUMOASĂ-I SEARA ASTA

DACĂ TU N-AI EXISTA

MY ENDLESS LOVE

MY LOVE

TRECE VREMEA

WOMAN IN LOVE

DANSEAZĂ-MĂ PÂNĂ LA SFÂRȘITUL DRAGOSTEI

STRIGĂTUL COCORULUI

NOI NE IUBIM

DON T CRY

EȘTI UNIVERSUL MEU

LA RENCONTRE

IARTĂ-MĂ PARE SĂ FIE CEL MAI GREU CUVÂNT

INIMA UNEI FEMEI

ATINGE-MI SUFLETUL

NOAPTE DE NOAPTE EȘTI ÎN VISUL MEU

NOTHINGT S GONNA CHANGE MY LOVE FOR YOU-INSTRUMENTAL

INNAMORATI

TOATE FEMEILE SUNT FRUMOASE

BESAME MUCHO-INSTRUMENTAL

AM SUNAT SĂ-ȚI SPUN CĂ TE IUBESC

RĂMÂI CU MINE

TE IUBESC ÎN FIECARE SECUNDĂ

TE VOI IUBI TOATĂ VIAȚA MEA

BESAME MUCHO

SOLEADO

CINE EȘTI TU ?

CE SEARĂ MINUNATĂ

SUFLETUL MEU

VISE UITATE

http://youtu.be/9tj6rXvaiTM?list=UUquX3ekxGv5Ixuwa5WpYoyA

EMMANUELLE

PLOILE DE TOAMNĂ

VIAȚA-I MINUNATĂ

MI-AI PROMIS

DANSEAZĂ-MĂ PÂNĂ LA SFÂRȘITUL DRAGOSTEI

ÎNCHIDE-ȚI OCHII

ȚINE-MĂ ÎN BRAȚE PENTRU O VREME

VREAU SĂ MĂ TREZESC CU TINE

TE VOI ÎNVĂȚA SĂ IUBEȘTI

PUTEREA MEA ESTE DRAGOSTEA TA

TE ROG,SĂ-MI SCRII...DE TINE

ÎNSINGURARE

VREAU SĂ VII ÎN VIAȚA MEA

BALADA TRECERII PRIN SPINI

HERO

LES VALSES DE VIENNE

AND I LOVE HER

MĂ IUBEȘTI ?

IUBEȘTE-MĂ

VREAU SĂ MĂ TREZESC CU TINE

DACĂ MÂINE NU AR MAI VENI

MISTERIOUS GIRL

WORDS

BLUE CAFE

MI-A TRIMIS TOAMNA O FRUNZĂ


 

Mi-a trimis toamna o frunză
Din a ei tristă cunună
Șoptind : Nu mai stau ascunsă...
De-acum eu voi fi stăpână !

Știu că nu prea mă iubești
După vară tot suspini .
N-are rost să mai tânjești
Azi , mie să mi te-nchini .
Bucură-te c-am venit ,
Prea mult n-am să-mpărățesc
Va veni și-al meu sfârșit
Și-n curând te părăsesc .

Păstrează-mi frunză gălbuie
Nu fi supărat pe mine
Fiindcă nu-s bătută-n cuie
Am să plec ... și iarna vine .
Urmele mi le va șterge
De zăpezi voi fi răpusă .
Poate că nu mă vei plânge
Dar vei regreta că-s dusă !

    Autor - nicușor.bucur-măcin

~ EU ȘTIU C-AI SĂ MĂ-NȘELI CHIAR MÂINE.... ~



Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...

În cinstea ta,
Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci -
Tot flori însângerate -
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.

Dar iată,
Bate miezul nopţii...
E ora când amanţii, -alt'dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată...
Deci vino,
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfinge-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa
Câţi au murit
Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?...

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată.
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...

Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci de veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,
În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi în priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa tăcuţi -
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori -
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zorï!
Versuri /Ion Minulescu -Celei care minte

ZILE DE TOAMNĂ


Ieri vedeam pe luncă flori
Mândri fluturi zburători
Și vedeam zburând albine
Ieri era și cald și bine


Azi e frig și nori și vânt
Frunzele cad la pamânt
Florile stau supărate
Vestejesc de brumă toate

Ieri era frumos pe-afară
Ca-ntr-o caldă zi de vară
Azi e toamnă pe pamânt
Vreme rea și bate vânt.

 Autor/George Coșbuc

CU TOAMNA ÎN ODAIE


Mi-a bătut azi-noapte Toamna-n geam,
Mi-a bătut cu degete de ploaie...
Şi la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las să intre în odaie,
Că-mi aduce o cutie cu Capstan
Şi ţigări de foi din Rotterdam...

Am privit în jurul meu şi-n mine:
Soba rece,
Pipa rece,
Mâna rece,
Gura rece,

Doamne!... Cum puteam s-o las să plece?
Dacă pleacă, cine ştie când mai vine?
Dacă-n toamna asta, poate,
Toamna-mi bate
Pentru cea din urmă oară-n geam?
"Donnez-vous la peine d'entrer, Madame... "

Şi femeia cu privirea fumurie
A intrat suspectă şi umilă
Ca o mincinoasă profeţie
De Sibilă...

A intrat...
Şi-odaia mea-ntr-o clipă
S-a încălzit ca un cuptor de pâine
Numai cu spirala unui fum de pipă
Şi cu sărutarea Toamnei, care mâine
O să moară... vai!...
Bolnavă de grïpă...
         Versuri/Ion Minulescu

PRIVIȚI IUBIREA

            Privind curat înspre izvoare
              Spre tot frumosul dimprejur,
            Spre taina razelor de soare
      Se umple inima-n azur.

          Mă doare-atâta neiubire,
           Când sunt atâtea de iubit,
           Când Cerul varsă fericire
       Și-atâtea daruri însutit.

               Nemulțumirea umple pieptul
           Acelor cârtitori a toate…
                     O, cât de goi îi văd de-a dreptul
                    Cănd viața lor e numai noapte.
            Curg binecuvântări divine

    În fiecare zi și clipă,
                Dar ei, culeg numai suspine
                  Și-și strigă neiubirea-n pripă.
                  O,voi sărmani, priviți Iubirea,

               În flori și-n semeni ca reper
           Și veți cunoaște fericirea
            În ochi, în inimi și în Cer!
                              Autor/ Mariana Mihai

ACASĂ


Când simți un dor ,dar nu de-un suflet
Ci de un loc ,de o poveste ,
Închide ochii și c-un zâmbet
Ai să-ți dai seama unde este .

Chiar dacă viața te desparte
De locul ăla unde-i bine ,
Cu cât de el ești mai departe,
Cu- atât îl ai mai mult în tine.

Te bucuri c-ai ajuns aici ,
Și crezi că viața e frumoasă ,
Dar toate par atât de mici
Atunci când te întorci acasă .

De-acolo ai plecat c-un gând ,
Că lumea vrei s-o cucerești ,
Dar să te-ntorci din când în când
Ca să-ți dai seama cine ești.

Anii mai șterg în urma lor ,
Bunica nu mai e pe treaptă
Dar amintirile nu mor
Sunt tot acolo și te-așteaptă .

Oriunde ai să fii în lume
Să nu uiți tu , nici un moment,
"Acasă " nu-i un loc anume ,
"Acasă " e.......un sentiment .

Autor/Flick -Acasă

TRISTĂ ESTE AZI PĂDUREA


Tristă este azi pădurea
A rămas fără veşminte,
Eu sunt astăzi ca şi dânsa
Răvăşită de cuvinte.

Ea - rănită de furtună
Şi de friguri şi de ploi,
Eu cuprinsă de răceala
Ce se lasă peste noi.
Păsări zgribulite zboară
Peste toţi copacii goi,
Noi ne zbatem să dispară
Focul dragostei din noi.
Unde eşti tu primăvară
Să aduci frunza căzută?
Iară mie bucuria
Şi iubirea renăscută!
Să alerg în nopţi cu rouă
Fericită şi desculţă,
Ea să-şi capete frunzişul
Cucul să-i cânte de nuntă!
Să o-mbraci ca o mireasă
Cu veşmânt de albe flori,
Sufletul meu cu lumina
Răsăritului din noi.

Autor: Angelina Nădejde Melancolie

TOAMNĂ ÎNTRE NOI



Așa e ,suntem niște pomi ,
Ieri neclintiți iar astăzi goi
Tu ce visezi atunci când dormi ?
Tot toamna asta între noi ?

Cu toate frunzele în vânt
Fug gândurile mele toate ,
Cad ofilite pe pământ
Din calea ta împrăștiate

Cu tot cu ele pleacă-n zbor
Lumina zilelor senine
Iar ochii mei plouă de dor
De norii ce i-ai strâns în mine

De ce îmi vine să strig ?
De ce mă tem ? De ce mi-e frică ?
Și inima când îi e frig ,
De ce e mare și nu mică ?

Cum să dau timpul ? Înainte ?
Ca să te uit . Sau înapoi ?
Mă uit în suflet . Doamne Sfinte !
E toamnă ..... Și e între noi

 Autor / Flick


CÂN BĂRBATU CE ÎNŞALĂ


 Doamne feri pă toată lumea , câce poţi să măi auz ,
Cân muierili s-adună la ghijât dă cucuruz :
Fir-ar el , curvar ,Petrică ! înşepu una ,Cruşiţa ,
Că mă-nşală dă v-o lună cu Măria ,poştăriţa !

Crez că Gin al meu îi zdravăn ? i-o răspuns giţa Frunzâna ,
C-o fujit cu văcăriţa.......Să-mplineşce săptămâna !
Draşe ie-mi-l şî pă Luţă ! să băgă doda Brânduşa ,
Dacă treşe v-o muiere ,ăsta îş sclinceşte guşa !

- Bine fac dacă le merje ! zâsă baba Părăschie ,
Fincă n-au muieri cum trăbă , d-aia mărg în pribăjie ,
-Şe ?! Săriră ca dân flovăr toace trii - Păi Doamne Sfince !
Şe tot spuni 'ţa Paraschio ,crez c-a tău îi măi cumince ?

Apăi află tu acuma , că şî Nielu-a tău ,vez bine ,
Ce îşală dă ce rupe , numa nu-ţ spunem cu şine !
-Asta nu-i v-o năutace ,zâsă baba ,grija me" !
Şciu cu şine , şciu şî unge, numa nu-nţăleg cu şe !
                       Autor - Sorin Olariu



O SEARĂ FRUMOASĂ !...


Coboară-ncet un liniştit amurg ...,
Prin minte mii de gânduri mi se scurg,
Tăcută când privesc spre cer albastru ,
Visând s-ating lumina unui astru ...

Stau singură şi-ncep uşor să plâng ,
...Gandindu-ma la tot ce e divin ,
Când stelele adorm încet pe rând ,
...În sufletu-mi s-a strecurat suspin !

Încerc să lupt cu mine-ntâia oară ...,
Purtând ca armă , dragostea aprinsă ,
...Din ceruri ajutorul îmi coboară ...,
Iar , uşa binelui o las deschisă ...

Nu pot să fiu doar umbră pe pământ ,
De-acuma nu mai vreau să fac risipă
...Şi lacrimile-mi cad curgând din gând,
O , DOAMNE , lasa -mă să fiu iubită !


          Autor -Dana Criste

ÎNSINGURARE

TEAMA DE SINGURĂTATE


 


Nimeni nu doreşe să fie singur. Toata lumea doreşte să se afle în mijlocul unui grup, de fapt, nu doar al unui singur grup, ci chiar al mai multor grupuri. Orice om aparţine unei grupări religioase, unui partid politic, unui Club Rotary... şi mai există atâtea alte grupuri...
Omul doreşte să fie sprijinit 24 de ore pe zi, pentru că nu se poate susţine singur. Numai adevărul se susţine singur, minciuna şi amăgirea nu reuşesc. Când este singur, omul începe să simtă o senzaţie ciudată, vecină cu nebunia. Aceasta nu este numai teama dumneavoastră. Este teama tuturor, căci nimeni nu este cel care este, nu este el însuşi cu adevărat.Societatea, cultura, religia, educaţia - toate acestea conspiră împotriva voastră încă din copilarie. Aceste instituţii sunt atotputernice, copilul este neajutorat şi dependent. De aceea, ele reuşesc să facă din el orice îţi propun. Ele nu permit nici unui copil să crească în conformitate cu destinul său natural. Toate eforturile lor sunt îndreptate către  transformarea fiinţelor umane în niţte roboţi funcţionali, în cazul în care copilul este lăsat de capul lui, nu se ştie dacă el va fi de folos intereselor majorităţii sau nu. Societatea nu este dispusă să îşi asume riscul. Ea înşfacă de mic copilul şi începe să îl modeleze, transformându-l în ceva util  societăţii. Dintr-o anumită perspectivă, se poate spune ca ea ucide sufletul copilului şi îi d o identitate falsă, astfel încât el să nu-şi mai dea seama vreodată că îi lipseşte sufletul, fiinţa sa. Această falsă  identitate este un substitut. Ea este utilă,dar numai în cadrul grupului care v-a dat-o. în singuratate, minciuna dispare, iar realitatea încearcă să se exprime pe sine. Aşa se naşte teama de singurătate. Multă vreme, voi credeţi că sunteţi cineva, după care, într-un moment de singurătate, realizaţi că nu sunteţi deloc ceea ce credeaţi. Astfel apare teama. Atunci cine sunteti? Mai devreme sau mai târziu, sinele va încerca să se exprime, dar el are nevoie de o anumită perioadă pentru a reuşi...Intervalul dintre amăgire şi momentul revelaţiei a fost numit de mistici, pe bună dreptate: "noaptea întunecată a sufletului". Omul nu mai trăieşte în amăgire, dar nu a cunoscut încă nici realitatea. Trăieşte într-o stare de tranziţie, în care nu are habar cine este. Problema este cu atât mai complicat în Occident, căci vesticii nu şi-au dezvoltat de-a lungul timpului nici o metodologie care să-i ajute să descopere realitatea cât mai rapid posibil, scurtându-şi astfel noaptea întunecată a sufletului.Occidentalii nu ştiu nimic despre meditaţie, iar meditaţia este doar un alt nume pentru singurătate, pentru tăcere, pentru aşteptarea revelării realităţii. Ea nu este o acţiune, ci o relaxare în tăcere. Nu permite acţiunea, căci orice aţi face, veţi acţiona din falsa voastră personalitate. Voi aţi trăit ani de zile cu o personalitate care v-a fost impusă de oameni pe care i-aţi iubit, pe care i-aţi respectat... şi care nu au avut intenţia să vă facă ceva rău. Intenţiile lor au fost bune, dar ei nu ştiau ce fac. Părinţii, profesorii, preoţii,politicienii voştri - nici unul dintre ei nu a fost conştient; au fost cu toţii inconştienţi, în mâinile unei persoane inconştiente, chiar şi bunele intenţii devin otrăvitoare. Aşa se explică teama cumplită care apare ori de câte ori ramâneti singuri, când tot ceea ce este fals începe sa dispară. Realitatea nu are nevoie decât de o clipă pentru a se manifesta, înlocuind însă ani întregi de minciună. Este normal să aveţi nevoie de un interval de timp pentru a construi o punte între cele două extreme.
Grupul este o premisă esenţială pentru existenţa sinelui fals. Cum ramâne singur, acesta începe să se dizolve, lucru care îl sperie de moarte. Nu trebuie sa fiţi însă îngrijoraţi, căci ceea ce poate dispărea merită să dispară. Este absurd să te agăţi de el, căci nu îţi aparţine.Nimeni nu poate răspunde în locul vostru la întrebarea: "Cine sunt eu?" Voi sunteţi singurii care puteţi şti acest lucru. Tehnicile de meditaţie nu au alt rost decât pe acela de a distruge ceea ce este fals în voi. Ele nu vă oferă şi realitatea, căci aceasta nu poate fi oferită sau transmisă. Ceea ce poate fi dăruit sau cedat nu este
real. Realitatea este, ea nu poate disparea.Meditaţia înseamnă curajul de a sta singur şi tăcut. Treptat, omul începe să simtă ceva nou, o altfel de viaţă, o altfel de frumuseţe, o altfel de inteligenţă - care nu au fost împrumutate de la alţii, ci cresc din interiorul lui. Rădacina lor este chiar existenţa omului. Dacă nu se dovedeşte un laş, dacă nu se sperie, această rădăcină va da cândva roade, iar omul va înflori. Toate temerile voastre sunt produsele secundare ale identificării. Un bărbat iubeşte o femeie şi odată cu iubirea lui se naşte şi teama: dacă îl va părăsi, la fel cum 1-a părăsit pe acela de dinainte când a venit la el? Există deja un precedent; poate că va face la fel şi cu el. Teama îl strânge ca o gheară, în regiunea stomacului. Bărbatul este mult prea ataşat. El nu înţelege o realitate simplă: el a venit singur în această lume. A existat şi ieri, când nu era împreună cu această femeie, şi s-a simţit cât se poate de bine. Ieri nu simţea nici un nod în stomac. Chiar dacă mâine femeia nu va mai fi alături de el, ce rost are sa simtă acest nod? El ştie deja cum să trăiască fără ea, de vreme ce a mai trăit astfel.
Mai există şi teama că lucrurile s-ar putea schimba mâine... Cineva ar putea muri, ai putea da faliment, ai putea sa ramâi fară slujbă. Există o mie şi una de lucruri care se pot schimba. Voi sunteţi încolţiţi de o mie de temeri, şi nici una din ele nu este valabilă. Ieri aţi trăit aceleaşi temeri, la fel de inutil, căci iată, a venit ziua de azi, şi nu aveţi nici o problemă. Poate că lucrurile s-au schimbat, dar sunteţi încă în viaţă, iar omul are o capacitate uriaşă de a se adapta la orice situaţie.Teama este la fel ca întunericul. Este imposibil sa faci ceva cu acesta, la modul direct. Nu poţi să-1 arunci, nu poţi să renunţi la el. Singurul mod în care poţi scăpa de întuneric este să faci lumină, întunericul nu dispare decât dacă apare lumina. Dacă doreşti să ai parte de întuneric, nu ai decât să stingi lumina; dacă doreşti să scapi de el, nu ai decât sa aprinzi lumina. Cert este ca acţiunea ta nu are nimic de-a face cu întunericul, ci numai cu lumina. Osho

TEAMA DE MOARTE


Toate temerile din lume pot fi reduse la una singură: teama de moarte,
teama că "într-o zi, s-ar putea sa dispar, că într-o zi voi fi nevoit sa mor. Acum
exist, dar va veni o zi în care nu voi mai exista". Aceasta este singura teamă reală.
Pentru a scapa de această frică, oamenii încep să acţioneze astfel încât sa poată trăi cât mai mult timp cu putinţă. Ei încearcă să-şi securizeze vieţile: încep să facă
compromisuri, caută tot mai multe garanţii, pâna când devin paralizaţi, căci cu
cât eşti mai sigur, cu atât trăieşti mai puţin.
Aşadar, din cauza fricii de moarte, oamenii tânjesc după securitate, îşi fac
conturi bancare, asigurări, se căsătoresc, se aşează la casa lor, devin cetăţeni de
nădejde, se alătură unui partid politic, unei biserici, devin hinduşi, creştini,
mahomedani. Din cauza acestei temeri, politicienii şi preoţii continuă să îi
exploateze................. Dacă nu v-ar fi teamă, nici un politician, nici un preot nu v-ar putea
exploata. Ei nu vă pot exploata decât din cauza fricii voastre, căci vă promit ca vor
face tot ce le stă în puteri pentru a vă asigura securitatea. Nu contează dacă se vor
ţine de promisiune....... Iar aceste promisiuni îi ţin pe oameni în sclavie, în oprimare. Ele îi înlănţuie şi îi exploatează....Osho

CU UN ALT TREN SPRE ALTĂ GARĂ



Nici eu nu sunt, nici tu nu vii
Și gara zace părăsită .
Rămas-au doar melancolii
Și-o dragoste neîmplinită .

Eram și tineri și frumoși ,
Dintr-o prostie ne-am certat
Fiindcă eram orgolioși ,
Niciunul din noi n-a cedat .

O dată ne-am mai sărutat
Înlăcrimați în acea seară
Și fiecare a plecat
Cu alt tren spre o altă gară .

De-atunci nu ne-am mai întâlnit
Dar totuși ... ne-am iubit mereu .
Ambiția ne-a despărțit
Și-am regretat . Și tu și eu !

Știu că pe rând și fiecare
În gară am mai revenit
Dorindu-ne o împăcare .
... Un vis sfârșit . Neîmplinit !


Autor-  Nicușor.Bucur-Măcin

CINE DĂ , LUI ÎŞI DĂ.........CINE FACE , LUI ÎŞI FACE !



Lângă un sătuc de munte, în hăţişuri nepătrunse,
Un bătrân, adus de spate, un bordei mic işi făcuse
Sub un fag cu umbra deasă, din pământ şi din nuiele,
Petrecând în sărăcie, între flori şi păsărele.

Făr' de nici-o mângâiere, făr' de nici-un ajutor,
Rezemat în nişte cârje, sprijinea al său picior.
Chinuit aşa, sărmanul, işi ducea al vieţii fir,
Până când l-o duce lumea din bordei, la cimitir.





Uneori, pleca bătrânul către satu-n sărbătoare,
Gârbovit, cu tolba-n spate, să cerşească de mâncare,
Arătându-şi trist durerea prin zicala lui de pace:
,,Cine dă, lui îşi dă,  cine face, lui işi face ’’!
 
Îl ştia de mult tot satul şi la orice sărbătoare,
Cei cu inima miloasă îi dă-n tolbă de mâncare.
El, atunci, cu voce slabă, mulţumea, zicând cu pace:
,,Cine dă, lui işi dă,  cine face, lui işi face’’!

Ani în şir trecu de-a rândul, mulţi din vremea lui muriră
Însă pe el îndurarea Domnului îl sprijiniră.
Şi din când în când bătrânul către sat pleca, sărmanul,
Făr-aşi mai schimba cojocul, cârja, tolba şi sumanul.
 
Înainte lui sătenii îi ieşeau cu darul lor,
Ori de câte ori bătrânul le cerea un ajutor.
După ce işi lua darul, tuturor zicea cu pace:
,,Cine dă, lui îşi dă , cine face, lui îşi face’’!

De-al bătrânului des strigăt, deranjată mult, se pare,
Într-o zi, o gospodină, doamnă cu un nume mare,
Vru s-aducă la tăcere glasul astui cerşetor,
Ce bătea de multă vreme pe la poarta tuturor.

Repede făcu o pâine din făina cea mai albă,
Plămădită cu otravă, şi la copt a pus-o-n grabă.
Cum îi dete-această pâine, zise-n inima ei moartă:
- De acuma, ştiu eu bine, ca n-o să mai vii la poartă!
 
Cerşetorul primi darul, îl privi cu bucurie,
Dar, frumoasă fiind pâinea, se gândeşte s-o mai ţie.
Şi-i repetă şi stăpânei vorba lui, cu multă pace:
,,Cine dă, lui îşi dă,  cine face, lui îşi face’’!

După ce colindă satul, se întoarce la bordei
Şi,-obosit, se odihneşte pe un scăunel de tei.
Dar nu se-odihneşte bine, că se-arată pe cărare,
Un fecior voinic şi-un câine, venind de la vânătoare.
 
Obosit şi mort de foame, şi uitând că-i de neam mare,
Când sosiră la colibă, tânărul cu voce tare,
Nemâncat de-o zi întreagă, strigă-n culmea disperării:
- Moşule, de nu te superi, n-ai ceva de-ale mâncării?
 
Căci tot rătăcesc de-aseară prin zăvoi, cu al meu câine,
Şi nu am gustat nimica, nici măcar un colţ de pâine.
Ştiu că uneori, pe cale, oamenii, cu multa milă,
Îţi mai pun ceva în tolbă, ba şi cei ce-o fac în silă.

- Cum să nu? răspunde dânsul, chiar acum am fost în sat,
Şi chiar mama dumitale pâinea asta, ea mi-a dat.
Ia-o toată şi-o mănâncă; potoleşte-ţi foamea-n pace;
,,Cine dă, lui îşi dă,  cine face, lui îşi face’’!

După ce mâncară painea, mulţumindu-i, a plecat
Spre căsuţa boierească, ce sclipea la ei în sat.
Ajungând acasă fiul, maică-sa-l îmbraţişează,
Dar deodată rău îi vine şi la faţă se-ntristează.
 
- Ce-i cu tine? Mama-ntreabă, spune iute ce-ai mâncat?
Însă el cu vocea slabă, îi răspunde înecat:
- Doar atât mâncat-am, maică, pâinea albă şi frumoasă
Ce mi-a dat-o cerşetorul, ce-a trecut pe-aici, pe-acasă!
 
Un fior de groază mare, mamei, inima-i cuprinde,
Care-şi vede fiul dulce, cum, murind, pe pat se-ntinde.
Ţipă, urlă de durere, conştiinţa nu-i dă pace,
Vrea să-l scoale iar la viaţă, dar nimic nu poate face.

În durere-şi vede fapta cea marşavă şi debilă
Şi îşi ia acum răsplata pentru gestul fară milă.
În urechi îi sună glasul moşului, trecând în pace:
,,Cine dă, lui işi dă,  cine face, lui îşi face’’!"

DOREŞTE-MI NOAPTE BUNĂ



Doreşte-mi noapte bună
Şi-mi vei rămane în vise,
Tandreţea lunii să te pupe
În răcoarea dimineţii.

Fereşte-ţi ochii’n întuneric
Şi stai sub plapumă ascunsă,
Visează îndelung în noapte,
În ţara magică fii dusă.


Ascultă-mi inima cum bate,
În ritm de valuri, marea-i calmă,
Şi zace’n ape, sub oglindă
Şi vrea să stea la tine’n palmă.

Deschide-ţi ochii în visare
Şi pune-mi mâna ta pe frunte,
Să-mi simţi cum creşte o rădăcină,
Din vârful minţii mele abrubte

În palma ta, cu mii de drumuri,
Mă rătăcesc, mă pierd întruna,
Şi vreau ca coama mea de taur,
Să-ţi fie mantie, cunună.

Şi stau în strună, două inimi
Şi ard ca două, bat ca una,
Cu ochii trişti şi vechi ca lumea,
Veghează marea, plină 


Autor-Iulian Pavelescu

O POVESTE SUPERBĂ DE IUBIRE


Bărbatul care se întâlneşte cu o femeie deşi este căsătorit. Toată lumea îl susţine şi mulţi îl invidiază .  Iată povestea spusă chiar de el  :
Am o confesiune de făcut: mă întâlnesc cu cineva, deşi sunt căsătorit.

Este o femeie incredibilă. Este frumoasă, inteligentă, vicleană, puternică… şi are o credinţă imensă în Dumnezeu. Îmi place la nebunie să o scot la cină, Să mergem la filme, să ne uităm la tv… şi să îi spun cât este de frumoasă. Nu-mi amintesc când a fost ultima dată când am fost supărat mai mult de cinci minute pe ea. Zâmbetul ei îmi înfrumuseţează întotdeauna ziua, indiferent de circumstanţe.
Uneori, îmi face vizite neanunţate la locul de muncă, îmi aduce de mâncare sau chiar mă surprinde cu o prăjitură făcută special de ea. Nu-mi vine să cred cât de norocos sunt că mă întâlnesc cu o astfel de femeie chiar dacă sunt căsătorit. Vă sfătuiesc pe toţi să încercaţi asta – vă va schimba complet viaţa.

Oh! V-am spus că femeia cu care mă întâlnesc este chiar   soţia mea? La ce vă aşteptaţi?

                                                             Autor - Jarrid Wilson

PREA TÂRZIU


Eram singur.Cineva de-afară
Mi-a bătut în uşă pe-nnoptat,
M-am săltat cu greu din aşternuturi,
Ca din morţi,atunci când eşti sculat.

- Hai,deschide ! mi-a strigat din stradă
Glasul său de aur şi de vis.
Bâjbâind cu cheile în mână,
Am împins zăvorul şi-am deschis.

O lumină-naltă,zâmbitoare,
A privit la chipul meu zbârcit,
Apoi lung la părul alb ca neaua,
De furtuna vieţii viscolit.

- Cine eşti ? Am întreba-o-n şoaptă,
- Ai ceva cu mine ? Vrei ceva ?
-Eu sunt Fericirea,mi-a spus dulce,
Şi-am ajuns acum la dumneata.

Am zâmbit privind-o cu tristeţe,
Am tras grabnic uşa şi-am plecat,
A bătut ea-n urmă şi mai tare,
Dar am fost şi eu neînduplecat.

Ce puteam să fac ? Venea zadarnic.
Troienit de vreme şi pustiu
Am trimis-o alături,la un tânăr,
Pentru mine prea venea târziu.
    Autor/Virgil Carianopol

TRIST , DAR ADEVĂRAT


  1.  

    Nu învăţăm nimic, din nici o dramă
    Ne indignăm, aprindem lumînări
    Facem orice să fim băgaţi în seamă
    Toţi acuzăm şi punem întrebări.

    Epidemie grea, de neamuri proaste
    Ca drojdia pe fundul de pahar
    Ne bucurăm în taină de năpaste
    Ca la cutremur Domnii din Fanar.

    A mai căzut un avion? Ce bine!
    Prilej de certuri la televizor
    Iar defilează clovni şi paţachine
    Ţin predici, vai, unui întreg popor!

    Ni se deşartă tone de palavre
    În casele cu frigider pustiu
    Ne zgîrie pe creier nişte javre
    Chiar morţii îşi fac cruce în sicriu.

    Dar ce e oare ţara noastră dragă
    Decît un avion, căzut în munţi?
    Nu îi mai căutaţi cutia neagră –
    Au luat-o hoţii şi o vînd la nunţi.

    Nu e de vină, nimeni, niciodată
    Arareori, cîte-un Acar Păun.
    Batista pe ţambal s-a pus îndată
    Şi plîngem cu baloane de săpun.

    Avem un nou Drapel: e Muşamaua
    Ce-nlocuieşte steagul Tricolor.
    Ni s-a schimbat şi Imnul: e Maneaua
    Şi uite-aşa dispare un popor…

    Această ţară zilnic pică Bac-ul
    Harababură! Haos! Aaoleu!
    De-un sfert de veac dăm îndărăt ca racul
    Şi nu ne mai suportă Dumnezeu.

    Pe cei plătiţi să-şi facă datoria
    Îi doare-n cot, sînt nesimţiţi şi proşti
    Nu-i poţi schimba – îi apără Mafia
    După maşini şi vile-i recunoşti.

    Încrengături de rude şi amante
    Sufocă-ntregul Aparat de Stat
    Blindaţi cu grade şi hîrtii savante
    Toţi impostorii au un doctorat.

    La prima criză, au căzut grămadă
    Ca şobolanii fug, sînt panicaţi
    O fată degerată în zăpadă
    I-a ruşinat pe cei mai mari bărbaţi

    Azi, Dumnezeu le-a pus oglinda-n faţă
    Ei nu sînt nimeni, doar nişte yes-meni
    Acum se rupe pojghiţa de ghiaţă
    Ei au murit, de fapt, în Apuseni!

    ROMATSA, SMURDUL, STS şi ISU
    Ventuze de bani publici, scoşi din bir
    Ce faliment! Le-a înghiţit abisu’!
    S-au dus, în marş forţat, la cimitir!

    A trebuit să cadă o rugină
    În locul unde Horea a fost prins
    Şi-n putregaiul ăsta, o lumină
    Fulgerător, în ţară s-a aprins.

    Aceste 7 ore blestemate
    I-au deşteptat, în fine, pe români
    În gardă, toţi! Aşa nu se mai poate!
    La puşcărie cu aceşti păgîni!

    Demisia! Căraţi-vă, cu toţii!
    Demisia! Cît mai puteţi s-o daţi!
    Un simplu pădurar a dat cu hoţii
    De toţi pereţii Munţilor Carpaţi.

    Nişte netrebnici, puşi pe jaf şi chefuri
    Minţind că-s „frecventabili”, „democraţi”
    Ne-au amputat din pensii şi din lefuri
    Dar ei trăiau ca nişte îmbuibaţi.

    Teroarea nepăsării şi-a prostiei
    A luat sfîrşit, nu mai putem răbda.
    Începe primăvara României
    Şi-a răsărit, pe locul tragediei
    Un ghiocel, sub mantia de nea.

    Autor-CORNELIU VADIM TUDOR